După devize umflate şi facturi de sute de mii de euro, „locotenenţii” lui Negoiţă închid gura locatarilor

Primăria Sectorului 3 s-a răzgândit. După dezvăluirile făcute de cotidianul.ro şi lupta dusă de locatarii imobilului din Câmpia Libertăţii nr. 4, mai-marii din primărie au decis că este mai bine să se revină la primul deviz de plată. Mai exact, locatarii unui apartament cu două camere plătesc acum 900 de euro, şi nu 1.600, cât […]

De cotidianul.ro - Autor

Primăria Sectorului 3 s-a răzgândit. După dezvăluirile făcute de cotidianul.ro şi lupta dusă de locatarii imobilului din Câmpia Libertăţii nr. 4, mai-marii din primărie au decis că este mai bine să se revină la primul deviz de plată. Mai exact, locatarii unui apartament cu două camere plătesc acum 900 de euro, şi nu 1.600, cât […]

Primăria Sectorului 3 s-a răzgândit. După dezvăluirile făcute de cotidianul.ro şi lupta dusă de locatarii imobilului din Câmpia Libertăţii nr. 4, mai-marii din primărie au decis că este mai bine să se revină la primul deviz de plată. Mai exact, locatarii unui apartament cu două camere plătesc acum 900 de euro, şi nu 1.600, cât ajunsese să ceară firma constructoare Tehnologica Radion, susţinută evident de primărie.La începutul acestei luni, cotidianul.ro a prezentat neregulile lucrărilor de reabilitare termică din sectorul 3 al Capitalei, unde locatarii se vedeau nevoiţi să plătească dublul sumei anunţate iniţial de reprezentanţii primăriei. Metoda este simplă: se fac devize peste devize, se umflă cu mii de metri pătraţi lucrările ce urmează a fi executate, iar în final, anumite lucrări sunt trecute ca fiind suplimentare. Rezultatul: o notă de plată încărcată cu zeci de mii de euro.

”Noi am depus reclamaţii, memorii şi cereri de audienţe la toate instituţiile statului abilitate să verifice neregulile sesizate de noi, inclusiv la Direcţia Naţională Anticorupţie. Într-un sfârşit am ajuns la şefa Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii, doamna Alina Socobeanu, care până la urmă ne-a ajutat. Sau cel puţin aşa vrem să credem, căci de hoţi ne-am săturat. Din fericire pentru noi, dumneaei este diferită de subalternul Marius Popescu, care îşi dădea o importanţă nemărginită şi care nu ţine cu cetăţenii, ci cu cei la Tehnologica Radion.

Am primit o adresă din partea primăriei, prin care ni s-a propus diminuarea costurilor prin renunţarea anumitor categorii de lucrări. Una dintre ele fiind refacerea trotuarului perimetral”, au spus reprezentanţi ai Asociaţiei de Locatari.

Mersul pe burtă al celor din primărie

Ce s-ar fi întâmplat dacă locatarii blocului din Câmpia Libertăţii nu ar fi contestat măsurătorile „fantastice” efectuate de reprezentanţi ai Tehnologica Radion şi recunoscute de Primăria Sectorului 3? Cine ar fi încasat zecile de mii de euro câştigaţi doar din creion şi semnătură? Acestea sunt întrebările cu care au rămas locatarii şi nu numai.

Cert este că primăria a refăcut devizul cu lucrări, însă pentru a nu da în cap cu totul firmei constructoare, s-a renunţat la câteva lucrări care fuseseră anunţate şi contractate, pentru a ieşi o sumă favorabilă tuturor. Însă angajaţii edilului Liviu Negoiţă au avut grijă ca, în cadrul adresei, să specifice „anexăm un calcul orientativ privind costul în funţie de cota indiviză pentru fiecare apartament în parte”.

„Dar dacă de la calculul ăsta orientativ mai adaugă câte 100 de euro pentru fiecare apartament?”, se întreabă un alt locatar, care, pensionar fiind, îşi drămuieşte venitul cu fiecare leu în parte.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.