Alimentaţia proastă, neglijenţa şi condiţiile de igienă precare sunt doar câteva dintre cauzele care fac ca România să fie printre primele locuri în UE în ceea ce priveşte bolile sărăciei.În topul bolilor cauzate de sărăcie se află tuberculoza şi hepatita. Şi cazurile de suicid sunt în general cauzate de sărăcie, spune dr. Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul Clinic de Urgenţă. O rată a incidenţei de 120 de cazuri de tuberculoză la 100.000 de locuitori plasează România pe un loc fruntaş în rândul ţărilor europene. "Deşi tendinţa răspândirii acestei boli este de scădere, suntem în top la acest capitol. Este o chestiune şi de educaţie. Dacă noi nu suntem civilizaţi şi nu ne prezentăm periodic la controalele medicale, boala este depistată tardiv. Iar până atunci, afecţiunea se poate răspândi la alte 10-20 de persoane", a declarat dr. Nicolae Galie, de la Spitalul de Pneumologie ”Marius Nasta” (TBC).
Pe lângă tuberculoză, medicii mai adaugă la capitolul boli ale sărăciei suicidul. "Când oamenii îşi pierd locul de muncă, când văd că nu au cum să asigure existenţa familiei, mulţi dintre ei recurg la gesturi extreme. Suicidul a fost frecvent în acest an şi merge pe linie ascendentă. Numărul de cazuri suicidale a crescut de la începutul anului cu 10-15%", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru.
Hepatitele apar de cele mai multe ori pe fondul unei igiene deficitare, spun medicii. "Condiţiile de trai s-au înrăutăţit mult. Oamenii nu-şi mai permit să cumpere nici măcar banalul săpun. Iar la acestea se mai adaugă şi faptul că de cele mai multe ori oamenii nu-şi permit să ţină regim sau să-şi ia medicamentele", a declarat Tudor Ciuhodaru.