Potrivit legii, pentru angajarea iubitului Elenei Băsescu de la Ministerul Economiei ar fi trebuit daţi şapte oameni afară. Dacă au fost daţi sau nu rămâne de văzut, dar băiatul va pleca la Paris, pentru a fi ataşat economic la ambasadă la fel ca alte beizadele de politicieni.Plânge o ţară întreagă de foame pentru că politicienii români nu pot scoate ţara din criză, dar plânsul lor nu trece de zidurile Palatului Victoria acolo unde guvernul se face că munceşte. Iar dacă nu munceşte pentru ţară cu siguranţă că munceşte pentru copiii unor politicieni aflaţi la putere care vor să lucreze pentru unele ambasade ale României.
Ultimul sosit în tagma şmecherilor de Dorobanţi ce vor să lucreze pe la ambasade este Bogdan Ionescu, zis Syda, iubitul Elenei Băsescu, fiica Preşedintelui României. Tot pe la o ambasadă va lucra şi Oana Bălan, fiica secretarului de stat din Ministerul Economiei Maria Pârcălăbescu. Ea a luat examenul în aceeaşi zi cu Bogdan Ionescu fiind numită însă consilier economic la Ambasada României din Urguay.
"Ocuparea posturilor din reţeaua externă a MECMA se face în conformitate cu prevederile legale privind trimiterea în misiune permanentă a personalului diplomatic şi consular, precum şi a regulamentelor interne privind recrutarea şi selectarea personalului din cadrul Birourilor de Promovare Comercială Economică (BPCE)", precizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) pe site-ul său.
Şi pentru că tot vorbim de aceste beizadele deştepte, nu putem trece cu vederea faptul că Ioan Alexandru Pogea, fiul lui Gheorghe Pogea, este la Bruxelles ataşat pe probleme de energie.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a criticat numirea lui Bogdan Ionescu la Paris: “Pentru postul amintit trebuie să ai experienţă de cel puţin un an, lucru pe care persoana respectivă nu cred că o are. În al doilea rând e moralitatea. Adică pe o parte se dau afară oameni, iar pe de altă parte se angajează persoane noi. Mi se pare imoral”.