Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că, dacă legea lustraţiei ar fi aplicată, cel mai mult vor fi afectaţi cei din grupul independenţilor şi, probabil, ca imagine, premierul Emil Boc, „singurul lider important actual care a fost activist înainte de 1989”.Ponta a spus, într-o discuţie online cu cititorii Hotnews, că este de acord cu legea lustraţiei ca sancţiune morală, dar nu ca sancţiune juridică.
"Ca sancţiune morală. Nu, ca sancţiune juridică, pentru că prea târziu şi pentru că nu pot judeca cu mintea mea de acum ce au făcut alţi oameni în condiţii de dictatură", a spus Ponta.
Despre cât de mult va afecta partidul legea lustrației şi dacă PSD va avea de suferit liderul social-democrat a apreciat că "cel mai mult vor fi afectaţi cei din grupul independenţilor şi, probabil, ca imagine premierul Emil Boc, singurul lider important actual care a fost activist înainte de ’89".
Premierul se declară "un susţinător al legii lustraţiei" şi se alătură celor care sprijină adoptarea ei.