Geoană: Băsescu a lansat o mică bombă nucleară

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat vineri că, într-o „democraţie consolidată”, preşedintele Băsescu ar fi trebuit să se consulte cu cu opoziţia şi partenerii sociali privind măsurile de reducere a salariilor şi a pensiilor, opinând că planul anunţat joi e o „mică bombă nucleară”.

De cotidianul.ro - Autor

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat vineri că, într-o „democraţie consolidată”, preşedintele Băsescu ar fi trebuit să se consulte cu cu opoziţia şi partenerii sociali privind măsurile de reducere a salariilor şi a pensiilor, opinând că planul anunţat joi e o „mică bombă nucleară”.

"Cred că înainte de un astfel de anunţ, indiferent de conţinutul său, preşedintele ar fi trebuit să aibă o consultare politică inclusiv cu opoziţia şi inclusiv, sau mai ales, cu partenerii sociali. Astfel de anunţuri de obicei, într-o democraţie consolidată, se pregătesc şi se crează o minimă punte de comunicare sau măcar un început de încercare de consensualizare şi de găsire de soluţii alternative", a spus Geoană, prezent la o masă rotundă organizată de institutul Aspen pe tema incluziunii sociale, informează Realitatea.net.

Geoană a afirmat că impactul social al măsurilor anunţate de preşedintele Băsescu poate fi asemuit "cu un fel de mică bombă socială" şi consideră că principalul "canal de risipă, hoţie şi corupţie" este zona achiziţiilor publice, unde contractele sunt oferite "dirijat către clientela politică", astfel încât în acest domeniu ar fi trebuit să intervină statul pentru reducerea cheltuielilor.

"Dacă ne uităm la suma agregată de economii care s-ar face din aceste reduceri reprezintă un modest 2% din PIB, faţă de o nevoie de reducere a deficitului României de 6 procente. (…) Impactul social al acestei măsuri poate fi asemuit cu un fel de mică bombă nucleară în plan social", a mai spus Geoană.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.