În ajunul atât de mediatizatei “Valentine’s Day”, editorii francezi au lansat o seamă de titluri dedicate iubirii din alte timpuri sau din zilele noastre. Unul dintre cele mai tentante pare a fi “L’Année des volcans”, semnat de François-Guillaume Lorrain.
Roma, 1949. Unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri de dragoste din lumea cinematografiei agită spiritele: relaţia dintre regizorul Roberto Rossellini şi actriţa Ingrid Bergman. O pasiune ce a declanşat un bizar război cinematografic.
În timp ce Rossellini o filmează pe Ingrid Bergman în “Stromboli”, pe insula învecinată Anna Magnani, iubita trădată a lui Rossellini, filmează “Vulcanul”, în regia americanului William Dieterle. Două scenarii asemănătoare, două filmări haotice, două mari actriţe faţă în faţă.
Rossellini s-a inspirat parţial dintr-un script pe care i-l dăduse vărul lui, Renzo Avanzo, care, după plecarea regizorului în America, îl propusese şi Annei Magnani. Cu un an înainte, în 1948, viaţa lui Rossellini se complicase, la primirea unei scrisori trimise de la Hollywood de Ingrid Berman, care se plictisea în atmosfera sufocantă a marilor studiouri şi care îl întreba pe realizatorul peliculei “Roma, oraş deschis” dacă n-are un rol cât de mic şi pentru ea: “Dacă aveţi nevoie de o actriţă suedeză care vorbeşte foarte bine engleza, care n-a uitat germana, care nu înţelege foarte bine franceza şi care, în italiană, nu ştie să spună decât ti amo, sunt gata să vin să fac un film cu dumneavoastră”.
Anna Magnani în Vulcanul
Regizorul, care nu văzuse niciun film cu Ingrid Begman, îi răspunde totuşi afirmativ. O întâlneşte la Londra, la Paris şi apoi, în secret, la Hollywood. În secret pentru a se feri de fulgerele geloasei Anna Magnani, partenera sa de viaţă şi eroina din “Roma, oraş deschis”.
Rossellini a modificat scriptul lui Avanzo pentru Bergman, schimbând povestea, în timp ce Anna Magnani a recuperat scriptul original. La tensiunea filmărilor se adăuga şi teama ca nu cumva Per Lindström, soţul lui Ingrid Berman, să apară pentru a-şi recupera soţia. În Statele Unite a izbucnit scandalul, presa italiană s-a împărţit în “pro Magnani”, în sudul care se simţea ofensat de America, şi “pro Rossellini”, în nord.
Cele două filmări s-au terminat concomitent, la începutul lunii august, dar “Vulcanul” a avut premiera la Roma în 2 februarie 1950 şi proiecţia a fost întreruptă de trei ori, vorbindu-se chiar de sabotaj. Mai mult, o parte dintre jurnalişti au plecat înainte de final, pentru că li se anunţase naşterea lui Robertino, fiul lui Roberto şi al lui Ingrid.
Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini pe plaja de la Stromboli
Lansat cu 13 zile mai târziu, în Statele Unite, “Stromboli” a fost desfiinţat de critici. Ambele filme au fost un eşec. Anna Magnani şi Ingrid Bergman nu s-au mai întâlnit niciodată.
La sfârşitul anului trecut, Editura “Flammarion” a lansat volumul “La guerre des volcans (1950)” de François-Guillaume Lorrain, autorul şi al volumului “Les Enfants du cinéma”, o culegere de mărturii.
Autorul a decis să-şi imagineze întâlnirea şi scandalul provocat de acest triunghi amoros bine cunoscut cinefililor.
Romanul “Anul vulcanilor” este, după părerea criticilor, la fel de pasionant, autorul studiind în el fenomenul vulcanic sub toate formele: geologic, amoros, cinematografic şi psihologic.
În plină reconstrucţie, după război, Italia a fost leagănul unei mişcări cinematografice, “Neorealismul”, Roberto Rossellini fiind unul dintre reprezentanţii lui principali, cu opera sa emblematică, “Roma, oraş deschis”, în care juca actriţa devenită simbol prin excelenţă al Romei, bruneta şi strălucita Anna Magnani. Filmul a avut un succes imens în Statele Unite, unde Ingrid Bergman era atunci în culmea gloriei. Devenise una dintre muzele lui Hitchcock.
Ingrid Bergman în Stromboli
În “Anul vulcanilor”, François-Guillaume Lorrain, jurnalist specializat în istorie şi critică de film, pune faţă în faţă trei vulcani: pasionatul şi manipulatorul Rossellini, exploziva Anna Magnani şi angelica Ingrid Bergman. Fiecare îşi dezvăluie pe rând dorinţa de libertate şi de dezvoltare artistică.
Fără exhibiţionism, autorul îi propune cititorului portretele celor trei monştri sacri, transformate în personaje ale imaginaţiei sale.
El redă atmosfera cinema-ului de după război, un Hollywood în care Bergman devine obiectul unui fel de vânători de vrăjitoare, unde totul este codificat, reglat, controlat, şi un cinema european, marcat de independenţa financiară şi artistică.
Anna Magnani în Roma, oraş deschis
Asupra acestei poveşti adevărate se opreşte François-Guillaume Lorrain, scriind un roman ce se adresează în egală măsură cititorilor de beletristică, dar şi cinefililor împătimiţi. În plus, el va trezi probabil dorinţa de a revedea capodoperele cinema-ului italian şi filmele cu Ingrid Bergman.
“Am vrut să scriu o operă despre cinema, dar combinând istoria cu ceea ce a fost un scandal celebru, unul dintre primele de acest gen”, mărturiseşte autorul care, după o serioasă documentare asupra trio-ului, a multiplicat scenele savuroase sau dureroase, imaginându-şi intimitatea acestor staturi mitice pe care dragostea le înalţă şi le distruge ca pe oricine altcineva.
