Protestatarii ucraineni care au ocupat duminică dimineața o clădire din centrul Kievului și au alungat de acolo circa 200 de polițiști, ce foloseau edificiul drept centru de coordonare a operațiunilor împotriva lor, au anunțat că o vor utiliza de acum înainte ca loc de refugiu pentru acei demonstranți care doresc să se adăpostească de frig sau să mănânce și intenționează, de asemenea, să înființeze creeze acolo un centru de presă, relatează agenția EFE citând mass-media locală, potrivit Agerpres.
Situată în apropierea Pieței Independenței — loc devenit centrul manifestațiilor antiguvernamentale—, clădirea, denumită ‘Casa Ucraineană’, a fost înainte muzeu și centru de expoziții. „Cred că vom crea un centru de presă pentru ziariști și o vom transforma în adăpost pentru manifestanții care doresc să vină aici să se încălzească și să mănânce, pentru că sunt multe persoane care nu încap în Casa Sindicatelor”, o altă clădire ocupată de protestatari, a declarat Alexei Iakușevski, cel care a devenit acum ‘comandantul’ clădirii. El a adăugat că a semnat cu responsabilul muzeului un acord prin care accesul la etajele patru și cinci, unde se află arhivele Muzeului de Istorie, va fi în continuare interzis.
După mai multe ore de tensiuni și în urma intervenției liderului partidului de opoziție UDAR, fostul boxer Vitali Kliciko, manifestanții care au asediat clădirea au permis în cele din urmă evacuarea polițiștilor care deveniseră prizonieri în interiorul ei și erau atacați cu petarde și cocteiluri Molotov aruncate pe ferestre.