Cursurile au fost suspendate joi în mai multe şcoli din țară din cauza vremii. Un număr de 88 de unităţi şcolare din 14 judeţe închise din cauza vremii nefavorabile.
În Galaţi sunt 15 unităţi şcolare închise, în Argeş o unitate şcolară, în Bacău cinci, în Sibiu – trei, în Vrancea – două grădiniţe, în Harghita – trei unităţi şcolare, în Prahova – una, în Vâlcea – trei, în Iaşi – 15 unităţi şcolare, în Tulcea – şapte, la Braşov – trei unităţi şcolare, în Vaslui – 19 şi în Constanţa – opt, potrivit ministrului Educației.
„Avem situaţii punctuale unde, din cauza viscolului, lipsa energiei sau a defecţiunilor de la centrala termică, s-a hotărât la nivelul unităţilor şcolare din unele judeţe să se suspende cursurile. Fac precizarea că, din punct de vedere al actului educaţional, lucrurile nu sunt afectate, se vor recupera cursurile în toate aceste unităţi şcolare. Ţinem legătura şi cu inspectorii şcolari şi cu directorii de unităţi şcolare. Punctual, dacă e nevoie, în fiecare judeţ, putem interveni, (…) în general în grădiniţele din sate unde nu s-a putut asigura transportul elevilor. Totul este, din punctul meu de vedere, sub control. Colegii sunt conectaţi la ceea ce se întâmplă acolo. (…) Am făcut recomandarea profesorilor să nu pună absenţe elevilor în catalog, mai ales în situaţia elevilor care au întârziat faţă de programul normal”, a declarat Liviu Pop.
în februarie ’63 am avut două zile libere. Mamă, ce nebunie a fost, mă dădeam cu sania, împreună cu prietenii, în Parcul Carol ( îi zicea Libertăţii pe vremea aia )…