Președintele PNL, Klaus Iohannis, a fost desemnat, luni, de Delegația Permanentă a partidului, candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Antonescu a pierdut cursa internă cu un scor categoric în favoarea lui Iohannis.
Pentru Klaus Iohannis au votat în Delegația Permanentă 111 liberali, în timp ce pentru Antonescu și-au dat votul doar 55.
Iohannis a declarat, după ce a fost desemnat candidat al partidului la prezidenţiale, că nu a existat o luptă între el şi fostul lider Crin Antonescu pe acest subiect.
„Noi nu ne-am luptat, noi am optat. Atât Crin Antonescu cât şi eu am optat pentru candidatură. Delegaţia Permanentă a tranşat statutar acest lucru, am luat act, mergem mai departe ca şi colegi”, a spus Iohannis.
Întrebat cum vede rolul lui Antonescu în campania prezidenţială, liderul PNL a apreciat că, din momentul în care Delegaţia Permanentă s-a pronunţat, nu mai există tabere în partid.
„Delegaţia Permanentă a votat, partidul îşi însuşeşte votul. Nu mai există niciun fel de tabere, toată lumea din PNL va lupta pentru candidatul nostru, este evident”, a spus Iohannis.