Kremlinul a respins miercuri informațiile apărute în presa americană conform cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi bolnav de cancer.
„Să nu se aștepte și să-și muște limba! Totul e bine”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, citat de agențiile de presă ruse.
Cotidianul american New York Post a scris recent că Putin ar suferi de un cancer la pancreas și că ar fi tratat de un medic german pe care l-ar fi cunoscut când era agent KGB în Germania.
„Aceasta explică de ce Vladimir Putin este atât de presat să invadeze Ucraina”, a susținut ziarul american.
Informații legate de sănătatea lui Putin au mai circulat și în 2012, când liderul de la Kremlin și-a amânat mai multe din vizitele sale programate în străinătate. Mai multe media ruse afirmau atunci că Putin suferă de o agravare a unei afecțiuni mai vechi la coloana vertebrală, dar aceste informații au fost dezmințite ulterior de Kremlin.