Rasismul împotriva afro-americanilor este adânc înrădăcinat în societatea și istoria americană, susține președintele american Barack Obama, într-un interviu ce va fi difuzat luni, relatează DPA, citată de pagina electronică a agenției Agerpres.
Declarațiile președintelui american vin după ce în Statele Unite s-au înregistrat cazuri repetate în care ofițeri de poliție albi au folosit excesiv forța împotriva afro-americanilor, incidente care au condus la proteste la nivel național.
”Oricât de dureroase sunt aceste incidente, nu putem echivala ceea ce se petrece acum cu ceea ce se întâmpla în urmă cu 50 de ani”, spune Barack Obama în interviul citat.
”Dacă vorbiți cu părinții, bunicii, unchii voștri, vă vor spune că lucrurile stau mai bine — nu sunt bune, dar stau mai bune”, adaugă liderul american, care precizează că realizările anterioare trebuie să fie recunoscute pentru a face progrese.
În ultimele săptămâni, Barack Obama, împreună cu procurorul general Eric Holder, care este de asemenea de culoare, a adoptat măsuri în încercarea de a rezolva problemele rasiale ce au avut loc recent între poliție și cetățeni în întreaga țară.