2.500 de lei de la Gabi Firea pentru fiecare nou-născut

Un proiect de act normativ care se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti ce va avea loc pe 8 iunie prevede un stimulent financiar de 2.500 lei pentru fiecare nou-născut.

Motivul pentru care primarul Gabriela Firea s-a gândit la adoptarea unei astfel de măsuri este scăderea drastică a natalităţii pe raza Capitalei. Potrivit documentului, banii ar urma să fie acordați de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, iar pentru a intra în posesia acestora este nevoie ca măcar unul dintre părinți să aibă domiciliul sau reședința în Capitală și totodată nașterea copilului va trebui să fie înregistrată într-o maternitate din București.

Conform raportului de specialitate, rata natalității în Capitală a scăzut în perioada 2010-2015. Dacă în 2010 s-au înregistrat 21.147 copii, în anul 2015 s-au înregistrat 19.255 copii. Datele Eurostat bazate pe recensământul din 2011 arată că România este printre primele cinci state din 28 în care declinul demografic este cauzat atât de sporul natural negativ, cât şi de migraţia netă cu valori negative.

Cererea privind acordarea stimulentului se va depune la DGASMB, împreună cu următoarele documente: o cerere tipizată, biletul de ieşire din spital/certificat medical constatator al naşterii emis de către unitatea sanitară şi extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz. Termenul de depunere a dosarului este o lună de la data naşterii copilului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marina Dumitru 22 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.