După ce a plagiat cuvîntul „etc”, Pleşu se autoplagiază în cele 3 articole de adio

Cei mai mulţi dintre confraţi, cînd rostesc numele „Andrei Pleşu” sînt tentaţi să ia poziţia „drepţi”, mîna li se încleştează, caută în „Dicţionarul de neologisme” cuvinte cît mai sofisticate, nu cumva să-l jignească pe „maestru” cu unele prea banale. Asta pentru că l-au pus în sanctuar fără să-i citească vreuna dintre cărţi.

Aflu acum că Andrei Pleşu a decis să se retragă din viaţa publică. PENTRU A TREIA OARĂ! Prima dată ne-a anunţat în 2011, în articolul „Pe altă dată”, publicat în „Adevărul” din 14 decembrie 2011, a doua oară în articolul „Rămâne pe altă dată…”, publicat în „Adevărul” din 11 septembrie 2017, iar a treia oară acum, în articolul „Cercetare academică, jurnalism, corectitudine politică”, publicat în „Dilema veche” din 18 aprilie 2019.

La fel ca în celebra poveste cu lupul, de-acum nimeni n-o să-l mai creadă pe Andrei Pleşu, nici măcar cei care deja începuseră să plîngă de dorul său, fără să ştie că pentru filosoful din Indonezia (pour les fins connaisseurs) „re-tragerea” este doar o figură de stil, care nu înseamnă „plecare”, ci doar „a se da deoparte”. Adică, îşi va trage puţin sufletul şi va reveni cînd condiţiile politice îi vor oferi o nouă stipendie, aşa cum s-a întîmplat pe vremea lui Ion Iliescu, care l-a făcut ministrul Culturii şi membru CNSAS, pe vremea lui Emil Constantinescu, care l-a făcut ministrul de Externe, sau pe vremea lui Traian Băsescu, care l-a făcut consilier şi subaltern al Elenei Udrea. Dacă Iohannis nu l-a făcut nimic, nu e normal să se dea omul deoparte şi să vadă ce-o ieşi în toamnă? O veni Cioloş, o veni Codruţa Kovesi, vede el atunci.

Roxana, documentarista noastră, n-a fugit după fentă şi a găsit ceva mult mai interesant în articolele lui Andrei Pleşu, citate mai sus.

Iată rezultatul cercetării pe care a făcut-o colega noastră:

Ce avem noi aici? Sînt patru fragmente din articolele în care Andrei Pleşu şi-a anunţat de trei ori retragerea din viaţa publică în decurs de aproape opt ani. Este cît se poate de clar că Andrei Pleşu se pricepe la sociologie şi, deci, ştie că memoria populară este scurtă şi nu face conexiuni, cu alte cuvinte n-are de ce să-şi facă griji că se va face de rîs dacă PLAGIAZĂ, mai exact dacă se AUTOPLAGIAZĂ! Fiţi atenţi şi s-ar putea să rîdeţi mai ceva decît la emisiunea „iUmor”!

PARE DE NECREZUT, DAR PLEŞU ARE FOARTE PUŢINE CUVINTE ÎN VOCABULAR

A uitat, însă, că sîntem şi noi pe aici! Cu alte cuvinte, a riscat enorm cu aceste trei texte banale, crezînd că am uitat de Sohravardî şi de Henry Corbin sau de Levinas şi Levi Strauss. N-am uitat! Puţină răbdare şi vă lămuresc ce este cu aceştia şi ce legătură au ei cu noua retragere a lui Andrei Pleşu.

Dar, să nu pierdem din vedere cele patru fragmente de mai sus.

Primul, cel din 2011, are titlul „Pe altă dată”, în care ne spune „LA REVEDERE”. I-am spus şi noi „pa!” la vremea respectivă, numai că, peste şase ani, adică în 2017, Andrei Pleşu a scris articolul „RĂMÎNE PE ALTĂDATĂ…”, în care, ce să vezi!, ne spune iarăşi „LA REVEDERE”! Aveţi dovada mai sus, în facsimile.

De asemenea, în articolul din 2017, Andrei Pleşu îşi explică gestul: „Păstrez, din loialitate pentru revista pe care am înfiinţat-o acum aproape 25 de ani, rubrica de la Dilema Veche”. Crezîndu-l pe cuvînt de data aceasta, i-am răspuns şi noi cu articolul „Adio, domnule Andrei Pleşu!” din 16 septembrie 2017. Numai că, în articolul din 2019, Andrei Pleşu nu găseşte altă motivaţie pentru retragere, decît… exact aceeaşi formulă ca în 2017: „Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate față de un proiect la care am pus umărul”! Şi, imediat, adaugă: „Decizia mea e un minim semn de consecvență”! Aşa consecvenţă mai rar, bibicule, am spune chiar că e maximă, adică are aceleaşi cuvinte prin care este exprimată!

Cum, domne, ditamai filosoful n-a găsit măcar cuvinte diferite pentru cele trei „demisii” publice, măcar aşa, de bon ton, cum ar zice franţujii, ca să nu bată la ochi? Cînd cineva anunţă ieşirea din viaţa publică, are grijă ca textul să fie lacrimă, fără cusur, dacă se poate chiar memorabil, cu fraze bine lustruite, menite să fie puse cîndva pe un frontispiciu, nu să trimită, din contră, la vreun ospiciu, cu diagnosticul „Tulburare obsesiv-compulsivă”, în care pacientul repetă la nesfîrşit aceleaşi cuvinte sau aceleaşi gesturi.

ANDREI PLEŞU A PLAGIAT ŞI CUVÎNTUL „ETC”

Autoplagierea lui Andrei Pleşu din cele trei texte de mai sus nu a venit din senin. Nici vorbă! Ea vine din pasiunea pentru plagiat, dovedită în timp chiar în cărţile sale de referinţă. Astfel, cum a demonstrat profesorul Constantin Barbu, Andrei Pleşu a stabilit un adevărat record mondial, copiind, în volumul „Despre îngeri”, pînă şi cuvîntul „etc” dintr-un text al lui Henry Corbin! Iată dovada:

Puteţi observa că textul subliniat din Henry Corbin este preluat de Andrei Pleşu, însă pune în ghilimele doar pasajul subliniat cu albastru, restul, cel subliniat cu roşu, este plagiat, căci este tot al lui Henry Corbin, inclusiv acel „etc”! Dă-l dracului de „etc”, măcar n-a pus „ş.a.” sau altceva asemănător!

Şi, à propos de Henry Corbin: vă mai amintiţi de celebra carte a lui Sohravardî, „L’archange empourpré”? Ei, bine, Andrei Pleşu crede că a scris-o Henry Corbin, deşi acesta nu era decît traducătorul cărţii lui Sohravardî! Iată coperta:

Vedeţi? Aşa, la suprafaţă, e frumos să pozezi ca filosof, scriind despre Sohravardî, plimbîndu-te prin metafizica islamică, sau scriind o carte despre „Pildele lui Iisus”, deşi, în Scrisoarea către Nicolae Ceauşescu, te deziceai de religie. Problema este cînd te ia cineva la bani mărunţi şi atunci nu mai merge cu astfel de confuzii, ca aceea dintre Levinas şi Levi Strauss, aşa cum a făcut Andrei Pleşu în articolul „EUREXIT?” din 4 iulie 2016, în care scrie că volumul „La Pensée sauvage” („Gîndirea sălbatică”) ar fi fost scris de filosoful Emmanuel Levinas, cînd, în realitate, este al antropologului Claude Levi Strauss!

Ei, toate astea se adună şi, la un moment dat, pentru Andrei Pleşu vin ca o pedeapsă pentru că a îndrăznit să-l înlocuiască pe Constantin Noica, mentorul său din tinereţe, cu stalinistul Silviu Brucan, de la care lua notiţe la GDS în ianuarie 1990:

În cazul în care Andrei Pleşu m-ar fi întrebat pe mine dacă e bine să se retragă din viaţa publică, eu i-aş fi spus să nu facă gestul. Ar fi păcat să pierd unul dintre subiectele mele preferate şi unul dintre clienţii mei de lux din ceea ce va fi, în curînd, cartea „Jurnalul unui pedofil. Despre literatura minoră”!