Devin Patrick Kelley, atacatorul din biserica din Texas, a fost internat în urmă cu cinci ani într-o clinică de psihiatrie, potrivit presei americane.
În 2012, Kelley a fost internat într-o clinică de psihiatrie, după ce își amenințase cu moartea superiorii din cadrul Forțelor Aeriene americane. După internare, Kelley, caporal la acea dată, a reușit să evadeze din centrul de psihiatrie.
Într-un raport al Poliției întocmit în momentul evadării lui din centrul psihiatric, un martor a relatat că acesta ”suferea de probleme psihiatrice și intenționa să fugă din respectiva clinică”.
Anterior plasării sale în centrul de psihiatrie, Kelley fusese acuzat că a comis acte violente împotriva soției și a fiului său vitreg. Apoi, dosarul său a fost trimis la curtea marțială, iar caporalul a fost condamnat la un an de închisoare. A fost exclus din rândurile Forțelor Aeriene din SUA.
În urma atacului de duminică din biserică, 26 de oameni au murit. După ce a încercat să fugă de la locul masacrului, Devin Patrick Kelley s-a sinucis. A avut loc un schimb de focuri între bărbatul înarmat și doi cetățeni care aveau la rândul lor arme, în timpul unei urmăriri cu mașini după atacul din biserică. Atunci când mașina sa a cedat, Devin Patrick Kelley și-ar fi tras un glonț.
Victimele aveau vârste cuprinse între 18 luni și 77 de ani, au precizat autoritățile.
Forțele Aeriene americane nu au informat FBI despre condamnarea pentru violențe conjugale a lui Kelley, ceea ce ar fi trebuit să împiedice obținerea unei arme de către bărbatul care a ucis 26 de persoane.