Apocalipsa sistemului

Aceste grupuri infracționale s-au dezvoltat continuu sub protecția ministerelor, președinției României, Parlamentului, parazitând democrația, statul (…)

Apocalipsa sistemului

Aceste grupuri infracționale s-au dezvoltat continuu sub protecția ministerelor, președinției României, Parlamentului, parazitând democrația, statul (…)

Căderea comunismului în România nu a fost decât o continuitate frauduloasă a grupurilor, în fapt, infracționale, care și-au continuat activitatea prin confiscarea instituțiilor publice, în utilizarea și gestionarea criminal-economică, nelegală, a averii publice.

Aceste grupuri infracționale s-au dezvoltat continuu sub protecția ministerelor, președinției României, Parlamentului, parazitând democrația, statul de drept, perspectiva Constituțională a legii fundamentale.

Sub faldurile Guvernului României s-au înființat zeci, sute de așa-zise instituții, s-au acordat „utilitate publică” unor organisme inexistente în condițiile legii. Guvernul Adrian Nastase pare a fi fost unul dintre campionii de temut care a transformat sistemul public într-un consumator al finanțelor publice, situație asupra căreia nimeni nu a mai revenit.

Alegerile, cu fiecare ciclu electoral, s-au folosit de această monstruozitate așezată pe umerii și în fața societății românești, consolidând-o drept mediu instituțional al statului de drept.

La o simplă privire, oferta sistemului pentru angajații politici, de la simplii agitatori, manipulatori de afișe sau clientela așa-zișilor specialiști, a fost și rămâne încă o industrie specifică, a exterminării finanțelor și funcționalității României.

Încărcarea instituțiilor publice cu un balast uriaș de personal, adăugat unor incompetențe rezultate din gestionarea acestei tarabe, a pus statul român în colaps.

Astăzi România funcționează asemenea unei veritabile organizații oculte în care reprezentanții publici, funcționarii, beneficiază de o situare deasupra legii, inadmisibilă.

România are nevoie de o reformă absolută, respectiv de o debarasare, cel puțin la jumătate, de instituții și funcționari guvernamentali inutili.

Ne aflăm, indiscutabil, în fața unei apocalipse a sistemului care, în sfârșit, după 30 de ani, transformă societatea românească într-un mediu constituțional, legal, fără abuzul instituționalizat.

In fapt, prin reformarea sistemului se înțelege desființarea ciocoilor roșii, vizibili la fiecare colț de stradă. Autoritatea publică se află în prezent în România sub controlul acestora, democrația fiind inexistentă.

Românii onești, adică majoritatea societății, reprezintă victima unui sistem care trebuie reformat total în ordinea lucrurilor pe care a institut-o căderea comunismului, situație care încă nu s-a produs în starea de drept.

Situația din România, mizeră și revoltătoare, nu are încă nici o legatură cu Constituția țării și realitatea europeană.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.