Așa cum am scris în Apelul pentru salvarea Teatrului Vechi din Arad, primul teatru (la concurență cu cel din Oravița) de pe teritoriul actual al României, clădirea din centrul municipiului este lăsată să se prăbușească. Demersul unui grup civic este de a reda Aradului ceea ce este al Aradului, un jalon semnificativ pentru cultura națională. În cei peste două sute de ani de existență, edificiul a găzduit primele reprezentații de teatru, de cinema, și a fost și locația unde s-au desfășurat festivaluri culturale.
Multiculturalitatea Aradului are drept consecință și o zestre arhitectonică impresionantă, iar edificiul din 1817 a fost ridicat de către Iakob Hirschl și dăruit comunității locale indiferent de naționalitate. Cum locul este extrem de atrăgător, fiind în „buricul târgului”, această importantă piesă de patrimoniu face cu ochiul mai multor întreprinzători. Deoarece nu se poate intra în clădire cu buldozerele, așa cum scriau ziarele cu câțiva ani în urmă, strategia este de a fi încurajat să se prăbușească singur.
Gheorghe Schwartz: Apel către toți cetățenii Aradului
Pentru a împiedica acest lucru – ținând cont că, prin cine știe ce minune, structura de rezistență este încă bună – grupul de inițiativă a deschis o chetă publică de tipul „Dați un leu pentru Ateneu!”, dar a făcut un apel și către producători de spectacole, artiști plastici și scriitori de a dona bani prin câte o reprezentație pro bono, de a scoate la licitație câte o pictură ori o sculptură, de a organiza un stand cu vânzare de cărți cu autograf. Apropiatele tradiționale „Zilele ale Aradului” sunt un prilej bun pentru asemenea inițiative.
Așa cum am spus, CEL MAI VECHI TEATRU DIN ROMÂNIA face parte din patrimoniul național. Ministerul Culturii și Patrimoniului a renunțat la dreptul de preemțiune – deși se spune că ministrul însuși ar proveni din industria de spectacole! A rămas să-și spună cuvântul cetățenii și solidaritatea oamenilor de cultură. Spre surprinderea mea, marea majoritate a presei naționale, printre care și publicații la care am colaborat, nu au găsit de cuviință să difuzeze Apelul.
Repet: suma necesară este accesibilă, nu este nevoie de mari eforturi, este nevoie doar de un gest de solidaritate. Cu ocazia „Zilelor” diferitelor localități se dau onorarii consistente artiștilor. Dacă aceștia ar dona doar 2-3% din rețetă, ar demonstra că oamenii de artă sunt solidari, iar CEL MAI VECHI TEATRU DIN ROMÂNIA ar fi salvat.
Nu acuz pe nimeni de lipsa acestei solidarități, întrucât mediatizarea subiectului nu pare o prioritate pentru televiziuni și presa scrisă și on line. Dar nu înțeleg lipsa de reacție a artiștilor pe care i-am contactat nominal.
Salvarea CELUI MAI VECHI TEATRU DIN ROMÂNIA constituie un test: mai există o minimă solidaritate între oamenii de artă? Și cât sunt interesați oamenii cu bani de artă?
Sigur, se poate trăi și fără Beethoven, și fără Shakespeare, și fără Brâncuși. Chiar aici să ne ducă drumul?
Gheorghe SCHWARTZ
Vom face altul pe Mureș în jos / Mai românesc și mai frumos. Adică decât să se investească o grămadă de bani într-o ruină, regretabil că s-a ajus aici, nu mai bine construim unul după cerințele actuale pentru săli de teatru și concerte. Nici Bucureștiul nu are o sală de concerte modernă. Ateneul Român e frumos, e și istorie, dar spunea regretatul Sergiu Celibidache are o scenă prea mică pentru zilele noastre și orchestrele mari stau înghesuite sau nu încap. Se luptă doamna Angela Gheorghiu de ani buni să mobilizeze miniștrii culturii pentru construirea în București a unei Săli moderne de concerte și operă la standarde mondiale, dar fără succes. Sigur ar fi adus substanțiale sponsorizări din străinătate. Nu sunt bani. Mai bine Afganistan, rable F16 sau rachete model 1980. La fel cum s-e luptă de 30 ani de ani Ilie Năstase pentru o Academie de tenis, Ion Țiriac pentru intrarea în circuitul public a arenelor de tenis BNR. Sau pentru un patinoar de Hochei. Noroc că are patinoar modern Miercurea Ciuc și astfel și România, dar sigur cu însemnele Ungariei peste tot.