Doi copii din Fetești, diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic (SHU) au fost internați vineri seara în secția de nefrologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Marie Curie’, conform informațiilor transmise în sâmbătă dimineață de către medici, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Este vorba despre un copil de 6 luni care a fost transferat de la Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului ‘Alfred Rusescu’ și care are o formă incompletă de SHU. Copilului i s-a depistat verotoxină pozitivă și este confirmat cu E-Coli O26, dar nu necesită dializă peritoneală, conform ministerului.
Celălalt copil este în vârstă de 7 luni, cu o formă severă de SHU care va începe în cursul zilei de astăzi procedura de dializă peritoneală.
Pe secția de nefrologie rămâne internat și copilul din Mioveni care are o evoluție favorabilă a stării de sănătate și care se află sub tratament de specialitate și observație medicală. Acesta nu mai necesită dializă peritoneală.
Astfel, în prezent, în unitatea sanitară din București sunt internați 3 copii diagnosticați cu SHU, se mai arată în comunicatul citat.