Mai mulți oameni au murit marți dimineața, în urma unei coliziuni între două trenuri în sudul Germaniei, în landul Bavaria. Unul dintre trenuri a deraiat şi a intrat în coliziune cu un altul, față în față.
UPDATE Trenurile care s-au ciocnit erau ale unui grup francez.
UPDATE Bilanțul deceselor a ajuns la opt morți, iar 100 de pasageri sunt răniți, dintre care 50 grav, conform Reuters.
Un prim bilanț inițial indica doi morți.
Autoritățile au declanșat operațiunile de salvare, în care sunt implicate cel puțin mai multe elicoptere și mai multe ambulanțe.
Dintre cei circa 150 de răniți, 10 sunt în stare gravă, a anunțat poliția. Cel puțin opt elicoptere transportau răniții aflați în stare gravă la spitalele din apropiere. Cei cu răni mai puțin severe erau îngrijiți de salvatori chiar la locul accidentului. Salvamarii transportau pacienții pe celălalt mal al râului Mangfall, pentru a primi tratament.