Coordonatorul editorial al Libertatea, Cătălin Tolontan, a cerut scuze în numele publicației după difuzarea știrii false cu Elon Musk și sosirea sa în România.
Libertatea își cere scuze publicului său, dar și celor care au preluat informația de la noi, pentru că s-a hazardat publicând sâmbătă anticiparea potrivit căreia Elon Musk ar urma să sosească duminică seara în țară. Nu ne-am bazat doar pe MediaFlux, colegii care lucrau în tura de sîmbătă au sunat și au obținut o confirmare de la organizatori. Dar, conform regulilor nostre, era insuficient. Filtrele redacției au fost încălcate. https://bit.ly/3Fyhv68
Nu este vina surselor pe care le-am citat, ci doar a noastră, pentru că nu am fost mai scrupuloși în a analiza și verifica informația. Faptul că, mai apoi, nu am afirmat și că Elon Musk a ajuns în țară, nu ne scuză eroarea inițială”, a scris Tolontan.
„Tolontan prezintă scuze cititorilor Libertății pentru dileala cu Musk la Bran. Cătăline, dacă-ți pare așa rău, donează banii din publicitate încasați pe articolele cu tăticul Tesla unui azil de bătrâni și zi-le colegilor tăi că au muncit fără nici un folos financiar două zile.Altfel, te-ai mai scuzat gratis și după mamuții radioactivi care făceau mină de uraniu din Piața Victoriei. Și atunci ai promis, ca și acum, că nu mai faci…P.S. M-am săturat ca de mere acre de băieții buni ai clasei care merg cu turma la bagabonțeală și după aia dau vina pe anturaj”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook
Tov Tolontan n-a fost la prima data cand a dat-o-n bara. Are o predilectie deosebita in aceasta directie.
MA NENE ,NU UITATI IN FIECARE DIMINEATA CINDA VA TREZITI CA 44 LA SUTA DINTRE NOI E ANALFABETI….SI CA ASTIA VOTEAZA CONDUCATORII NOSTRI ,JOGANIS,CITU , CIOLACU CIUCA…ETC…TOLONTAN ….CISTIGA SI EL UN BAN…CA CIUTACU SI CO…
Se-țelege, se-nțelege tolontane..
Când stai, cum stai tu, la cârma unui alt crucișător de presă cum e publicația Libertatea (?), E firesc să te uiți cruciș. La informațiile de presă, zic.
Ce frumoasa era lumea asta fara o pocitanie ca Tolontan!Cum l-a bagat el in groapa pe baiatul ala de la Hexi pharma si in puscarie o femeie bolnava,batu-l-ar D-zeu de intrigant de presa
„Într-o plângerea depusă la DIICOT, Daniel Băluță susține că Tolontan ar fi orchestrat o campanie de presă împotriva lui după ce asocierea dintre Lindor Ideal Construct și Comprest SA a pierdut o licitație organizată de Primăria Sectorului 4. Potrivit edilului, ar exista suspiciuni rezonabile că Tolontan și alti patru jurnaliști au acceptat cel puțin promisiuni de foloase, în schimbul constrângerilor exercitate asupra primarului pentru ca rezultatul licitației să favorizeze Lindor-Comprest”(20 mai -2021)
Bro, cine citeste Toto Lentano ?
Dupa Teapa cu Masinutele cu Baterii pentru a Finanta Internetul prin Sateliti, Elon Musk a Mitraliat Vrabiutele Politically Correct de la Twitter pentru a Da Iluzia Prostilor ca Libertatea de Expresie Nu va fi Abolita sub Stapinirea Sa. CIA isi Freaca Palmele instalind noi Puppets „Republicani” In Senat si Congress pentru a Calma Primatele Americane.
Drakula e Happy ca Nu a fost Siluit de Miliardarii Vampiri sa-si Dea Singele pe o Stringere de Mina precum Milogii Levantini din Presa Damboviteana.
ELON MUSK A DATA TEAPA PROSTILOR…DIN NOU !
@Mărgelatu
-banuisem noi ca esti UN HAIDUC:
comunistii erau cu cultu haiducului
dar minteau:
haiducu era de fapt un fel de fisc, de irs american,
de servicii secrete.
-de la tolo asteptam numai MIZERII ADEVARATE,
ale ALTORA !
@maxtor; ai postari ulta-misto,dar eu nu ma grabesc sa le comentez, nu-mi permite epiderma !Deci te rog sa-ti vezi de ale tale, eu am pareri proprii ,pana acum nu s-a dovedit nimic din ce a insirat la viata lui inutila Tolontan(in opinia mea)
Presa nu e libera (are interese si costuri ), e doar libera la gura, ceea ce e altceva
Oricum și dacă venea nu înseamna nimic iar minciunile din presă nimic nou sub soare politicienii au imunitate pentru a putea minții … așa că uite fleoșc …
Un ziarist remarcabil verifica o știre din 3 surse, dar mai există așa ceva la noi?!!!