Șeful Poliției Sinaia, arestat

Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, și omul de afaceri pe care acesta l-ar fi protejat, Cristian Simion, au fost arestați preventiv joi seară în dosarul în care sunt acuzați de DNA Ploiești. Tribunalul Prahova a admis astfel propunerea procurorilor de arestarea preventivă a celor doi. Decizia nu este definitivă, însă este executorie. În același dosar […]

Șeful Poliției Sinaia, arestat

Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, și omul de afaceri pe care acesta l-ar fi protejat, Cristian Simion, au fost arestați preventiv joi seară în dosarul în care sunt acuzați de DNA Ploiești. Tribunalul Prahova a admis astfel propunerea procurorilor de arestarea preventivă a celor doi. Decizia nu este definitivă, însă este executorie. În același dosar […]

Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, și omul de afaceri pe care acesta l-ar fi protejat, Cristian Simion, au fost arestați preventiv joi seară în dosarul în care sunt acuzați de DNA Ploiești.

Tribunalul Prahova a admis astfel propunerea procurorilor de arestarea preventivă a celor doi. Decizia nu este definitivă, însă este executorie.

În același dosar este urmărit penal, sub control judiciar, adjunctul șefului Poliției Sinaia, Ionuț Roșca, acuzat de complicitate la trafic de influență.

Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, și omul de afaceri Cristian Simion au fost reținuți miercuri seară de procurorii DNA Ploiești.

Tudorică este acuzat de trafic de influență și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în timp ce omul de afaceri Cristian Bogdan Simion este acuzat de cumpărare de influență și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Potrivit procurorilor, începând cu data de 18 iulie 2013, Tudorică, în calitate de comandant al Poliţiei staţiunii Sinaia, a pretins şi primit în mod direct pentru sine, de la afaceristul Simion Cristian, folosința unui autoturism marca Mercedes, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei pe care acesta din urmă o administra.

„Folosinţa autoturismului a fost evaluată provizoriu la suma de 49.000 euro.
În schimbul acestui folos, inculpatul Tudorică Marin a lăsat să se creadă faţă de omul de afaceri că are influenţă asupra unor funcţionari publici şi i-a promis acestuia că, în eventualitatea unor controale privind activitatea economică a firmei sale, la nevoie, îi va determina pe funcţionari să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Acest lucru s-a materializat la data de 12 decembrie 2015, când, prin intermediul inculpatului Roşca Ionuţ, a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi, în direcţia arătată mai sus. Prin exercitarea influenţei asupra inspectorilor antifraudă, inculpatul Roşca Ionuţ i-a asigurat în continuare şefului său primirea folosinței autoturismului menţionat mai sus”, susțin anchetatorii.

Totodată, susțin procurorii, în cursul anului 2010, Tudorică, prin intermediul lui Simion Cristian, a edificat un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective, în sensul în care a efectuat demersuri personale pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor şi a comercializat, prin postarea de anunţuri, pe site-urile specializate cu: imobilele oferite spre vânzare, categoria de imobil, preţul stabilit pentru categoria de imobil (apartament cu 2, 3 sau 4 camere) precum şi numerele de contact.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.