Preşedintele american Joe Biden şi-ar putea anunţa săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, au informat mai multe mass-media joi, transmite AFP. Potrivit Washington Post şi CNN în special, care au citat surse anonime, Joe Biden ar urma să îşi lanseze campania prezidenţială într-un videoclip.
Washington Post a menţionat data de marţi, 25 aprilie, care coincide cu cea a anunţului său din 2019, când Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l învinge pe preşedintele Donald Trump. Cotidianul subliniază însă că planurile echipei lui Joe Biden nu sunt finalizate şi că anunţul ar putea fi amânat. Deja cel mai în vârstă preşedinte în exerciţiu din istoria SUA la 80 de ani, Joe Biden ar urma să aibă 86 de ani la sfârşitul unui al doilea mandat, în cazul în care l-ar câştiga.
Principalul său adversar din tabăra republicană în acest moment este Donald Trump, deschizând astfel posibilitatea unei revanşe pentru scrutinul din 2020. Joe Biden a sugerat deja în mai multe rânduri că va candida , inclusiv în timpul călătoriei sale în Irlanda de săptămâna trecută, când a declarat:”V-am spus că plănuiesc să candidez din nou”. Susţinătorii lui Joe Biden au indicat totuşi că acesta nu consideră că este urgent în să-şi oficializeze intrarea în cursa pentru un nou mandat prezidenţial.
D-le GIGI,
Sper ca umila mea remarca la -DACA INTREAGA AMERICA ATITA ARE DE OFERIT – America nu mai are de ,,oferit„ decat un deficit
de 34 TRILIOANE US $ , sa nu va deranjeze. In Iunie nana YELINA close the door /ferme sau pe limba noastra se uita in traista Trezoriei si …GOALA GOLUTZA ,dupa care incep OSTILITATILE. Am certitudinea ca TRUMP este vinovat ca a avut indrazneala de a arata marele dezastru al ECOMIEI USA.