Decizia privind o eventuală eliberare condiționată a fostului senator PSD Cătălin Voicu a fost amânată. Tribunalul Dâmbovița a decis amânarea cauzei pentru 12 februarie 2016.
Condamnat în 2013 la șapte ani de închisoare pentru corupție, cărțile scrise în închisoare de Voicu trebuie să aibă caracter științific, astfel că fostul senator trebuie să depună înscrisuri care să ateste acest lucru.
”La dosar nu e o opinie din domeniul academic, simpla publicare a lucrărilor nu dovedește caracterul științific al acestora”, a spus reprezentantul Parchetului, subliniind că publicarea în sine reprezintă „o relație comercială” autor — editură.
Comisia Penitenciarului Găești a recomandat eliberarea condiționată a fostului senator Voicu după ce acesta a scris în închisoare șase cărți, pedeapasa lui fiind scurtată cu 180 de zile. De asemenea, pentru munca prestată în penitenciar, Voicu a mai câștigat alte 116 zile.
Cătălin Voicu a fost condamnat după ce acesta a primit bani de la oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanța supremă Florin Costiniu, la magistrați și polițiști, pentru a obține decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicați.