În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz –Enervant (9) sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
19.
Nu, la capătul celălalt nu este nici Edi, nici Doctorul Glach, nici Comisarul Rudiger Budy-Kolbar. E vocea surescitată – în-totdeauna enervant de surescitată – a lui Isabel, soacra surorii lui Gusti.
– Felicitări, se pornește uraganul Isabel, ai devenit pen-tru a treia oară unchi!
Ce să răspunzi la așa ceva? Isabel l-a enervat din prima clipă de când a cunoscut-o: Isabel nu poate spune nimic fără să-și dea importanță, de parcă ar transmite cel mai extraordi-nar mesaj referitor la viața omenirii. Tot timpul ai impresia că ți se adresează o actriță într-un rol al unei tragedii antice. (În cadrul familiei, Gustav nici n-o numește Isabel, ci Antigona. Odată, copiilor le-a scăpat acest apelativ, dar Isabel nu numai că nu s-a supărat, ci s-a simțit chiar profund măgulită. În fața copiilor nu e bine să spui ceva ce n-ar trebui să iasă din casă!)
– E băiat? îngână cel devenit pentru a treia oară unchi.
– Păi, știm de cel puțin trei luni că e fată.
„Săraca soră-mea, a treia fată”, gândește Gustav și spune (ca să spună ceva):
– Și cum a fost nașterea?
Mai bine n-ar fi întrebat. Pe Isabel nu e bine s-o întrebi nimic fiindcă răspunsul grav, sub forma unui nesfârșit mono-log al Antigonei, te face de fiecare dată să te cutremuri. De plictiseală. Nici să te refugiezi în timpul acelui recital în pro-priile-ți gânduri nu e indicat. Iată, acest apel telefonic este cea mai bună dovadă că și o veste care nu aduce nimic malefic nu este de dorit! Isabel, desigur, l-a sunat pe mobil, așa că Gustav pune aparatul pe brațul larg al fotoliului și se enervează. Din când în când, ia telefonul în mână și spune „Da” sau „Zău?” sau „Ca să vezi…”, dar realizează că evenimentul îl va obliga să o viziteze pe soră-sa, să o asculte pe nevastă-sa în legătură cu atențiile pe care le vor duce, să intervină la cine știe cine („Că pe tine nu te refuză niciodată nimeni!”) etc., etc. Toate corve-zile care, fără îndoială, îi vor modifica singura ordine adevăra-tă. Iar Antigona își recită în continuare rolul. După zece mi-nute – de fapt, după doar cinci – Gustav nu mai rezistă, ia în mână aparatul și vrea să spună că tocmai lucrează la un dosar deosebit de greu, sperând să termine convorbirea. Dar aude că „fetița s-a născut sub baremuri”, așa că are nevoie de… Bi-neînțeles! Bineînțeles că nu există să nu apară și o solicitare.
– De ce? întreabă fericitul a treia oară unchi.
Cum „De ce?” Vorbele Antigonei ating maximum de dramatism
– N-am înțeles cum se cheamă medicamentul de care are nevoie pruncul.
– Nu-i medicament. E doar un supliment, dar e foarte, foarte, foarte important.
– I l-a recomandat medicul?
– Tu n-auzi că e foarte important?! Medicii nu recomandă decât…
– Bine, și pentru când e nevoie de suplimentul acesta? în-cearcă să prevină Gustav un nou torent de vorbe.
Degeaba!
– Pentru când?! Pentru primele zile de după naștere! Și nepoțelul Elisei a trecut prin asta și i-a făcut foarte bine. To-rentul Antigonei nu poate fi zăgăzuit. Fericitul de trei ori unchi așază din nou telefonul pe brațul fotoliului și renunță să
întrebe nici cine e Elisa, nici pentru ce este indicat suplimen-tul minune și nici de ce ar trece nou-venita pe lume prin ce a trecut nepotul Elisei. Și iarăși, din când în când, ia telefonul în mână și spune „Da” sau „Zău?” sau „Ca să vezi…”. Isabel – Anti-gona strigă suficient de tare în microfon pentru ca zvonul vo-cii să-i răzbată și de la distanță. Gustav se gândește la ale lui. Când consideră că îi ajunge, o întrerupe și o întreabă cum își imaginează că poate face rost de preparatul acela duminică seara. Inițial, Isabel – Antigona nu sesizează întrebarea și își continuă cu aceeași înflăcărare monologul. După ce Gustav revine, se oprește și exclamă:
– Vai, dar tu nu înțelegi că e vorba de micuța ta nepoată?! Chiar nu înțelegi?! Păi, că pe tine nu te poate refuza nimeni nici duminică seara și nici altădată! Tu chiar nu…
– Ascultă: eu nu sunt nici farmacist și nici fabrică de su-plimente medicale! O să mă ocup și de asta! Doctorul Propp
întrerupe convorbirea, scoate din sertarul unu stânga sus lista cu prioritățile concrete urgente, notează suplimentul pentru… Pentru cine, că nici n-a întrebat cum o s-o cheme pe a treia sa nepoată, o să afle de la soră-sa, întrucât sigur o să existe și un nume, că întotdeauna ce nu are nume nici nu există ori fetița există, vrea să sublinieze cu carioca neagră, dar își dă seama că n-a reținut din monologul Antigonei cum se numește supli-mentul. O s-o întrebe tot pe soră-sa, subliniază cu carioca nea-gră, își notează și pe biletul din portofel, încuie lista în sertar.
Se reașază în fotoliu, vrea să se gândească la ieșirea din scorbura copacului din coșmar, dar privirea i-a rămas fixată pe telefon (asemenea limbii ce nu se poate dezlipi de carie): cine o să-l sune din nou? Edi Portal sau Isabel? Telefonul tace și Gustav își spune că inconștienta societate de la Noul London s-o fi săturat să-l apeleze cât timp a ținut telefonul ocupat An-tigona. (Probabil că ei își imaginează că Propp a ținut intenți-onat linia ocupată. Până la urmă și tiradele nesfârșite ale Antigonei pot fi folositoare…, deși nu poți să anticipezi cum reacționează cineva când simte că i-ai închis telefonul în nas… Mai ales că nu e vorba doar de Portal, ci și de ceilalți de la ma-sa lui. Și… și cine știe cine mai pierde acum vremea la masa aceea?) Bun, nu mai e căutat (cu consecințe imprevizibile…) de cei din Pădurea Stromberg, dar cum de nu mai insistă Isa-bel? Gustav vede că nu se mai poate concentra asupra scorbu-rii din vis, așa că se scoală total nemulțumit din fotoliu și se duce să cineze. Soția n-a îndrăznit să-l mai întrebe încă o dată când vrea să mănânce și sigur stă singură lângă masa pusă, copiii fiind deja în camerele lor. Iar mâine începe o nouă săp-tămână cu toate problemele notate și cele ce se vor mai arăta neanunțate. Gustav își consultă ceasul: să sperăm că măcar în seara aceasta nu mai apare nimic care să conturbe singura ordine adevărată sau… sau cât a mai rămas din ea.
