(VIDEO) Imagini cu violențele din Kosov

Mai mulţi militari din contingentele italian şi ungar ale KFOR „au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi (…)

De (I.R.)
(VIDEO) Imagini cu violențele din Kosov

Mai mulţi militari din contingentele italian şi ungar ale KFOR „au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi (…)

Aproximativ 25 de membri ai forţei conduse de NATO (KFOR) au fost răniţi luni în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo, unde demonstranţii sârbi cer retragerea primarilor albanezi, conform unui comunicat al KFOR, citat de AFP.

Mai mulţi militari din contingentele italian şi ungar ale KFOR „au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi au suferit răni traumatice cu oase rupte şi arsuri în urma exploziei unor dispozitive incendiare”, în timp ce încercau să ţină sub control cele mai active margini ale mulţimii”, a declarat forţa multinaţională.

 

Conform informațiilor Ministerului ungar al Apărării, printre răniţi se numără peste 20 de soldaţi ungari, dintre care şapte au fost grav răniţi.

În total, 11 soldaţi italieni au fost răniţi, „dintre care trei sunt în stare gravă”, a declarat ministrul de externe Antonio Tajani într-o postare pe Twitter.

În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, care au dus la alegerea unor primari albanezi în pofida prezenţei foarte scăzute la vot, sub 3,5%. Aceşti primari au fost instalaţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, ignorând apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Protestatarii sârbi care s-au adunat în special în faţa municipiului Zvecan au cerut retragerea primarilor albanezi, dar şi a forţelor de poliţie din Kosovo, cu care s-au ciocnit. Soldaţii KFOR, înarmaţi cu scuturi şi bastoane, au încercat iniţial să separe părţile opuse înainte de a începe să disperseze mulţimea, a relatat un jurnalist AFP.     Protestatarii au răspuns aruncând cu pietre şi cocktail-uri Molotov în soldaţi, înainte de a fi împinşi înapoi la câteva sute de metri de municipiul Zvecan.
NATO a condamnat atacurile „inacceptabile” împotriva trupelor KFOR soldate cu răniţi din nordul Kosovo.”NATO condamnă cu fermitate atacurile neprovocate împotriva trupelor KFOR din nordul Kosovo, soldate cu mai multe persoane rănite. Aceste atacuri sunt complet inacceptabile. Violenţa trebuie să înceteze imediat”, a spus un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

De asemenea, premierul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat luni seara „cea mai puternică condamnare” după atacul „absolut inacceptabil şi iresponsabil” asupra misiunii KFOR, în care  au fost răniţi soldaţii italieni.”Nu vom tolera alte atacuri împotriva KFOR. Este fundamental să se evite noi acţiuni unilaterale din partea autorităţilor din Kosovo şi ca toate părţile să facă imediat un pas înapoi pentru a reduce tensiunile”, a adăugat ea într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Nu se poate!Dl Kelemen Hunor a spus ca militarii si politistii nu au stres mai mare decat medicii si profesorii…Unde mai pui ca militarii italieni si unguri au si pensii militare mai mari decat salariul net…Am inteles…teoriile domnului sunt valabile exclusiv in Romania unde medicii sunt stresati de evaziunea de la cabinetele private,iar profesorii de evaziunea cu meditatiile…militarii si politistii doar cu stresul de la serviciu…si uite-asa sunt egali la stres!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.