Uniunea Europeană se află în pericol de destrămare, existând forțe care acționează în acest sens, de aceea susținătorii săi trebuie să lupte pentru a o menține, a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu apărut marți în cotidianul german Die Welt, preluat de Reuters, citată de Agerpres.
„Nimeni nu poate spune dacă Uniunea Europeană va mai exista în forma actuală peste 10 ani. Dacă vrem să mai existe, atunci trebuie să luptăm din greu pentru ea”, a afirmat Schulz, atrăgând atenția că în Uniune acționează „forțe care vor să ne dezbine”, cu urmări dramatice.
Șeful legislativului european a reacționat astfel la avertismentul recent al ministrului luxemburghez de externe și al migrației, Jean Asselborn, conform căruia Uniunea Europeană s-ar putea destrăma.
Președintele PE nu a precizat ce anume amenință Uniunea, dar cea mai mare parte a interviului se axează pe criza migranților, care a pus la încercare unitatea și toleranța blocului comunitar în cursul acestui an.