Câte companii şi-au suspendat activitatea anul acesta?

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele zece luni din 2023

De L.V.
Câte companii şi-au suspendat activitatea anul acesta?

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele zece luni din 2023

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele zece luni din 2023 a fost de 12.523, în creştere cu 2,76% comparativ cu perioada similară din 2022, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.475 (număr în creştere cu 23,99% faţă de ianuarie-octombrie 2022), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 826 firme suspendate (în creştere cu 41,68%), Braşov – 577 (plus 12,04%), Iaşi – 541 (plus 0,56%) şi Bihor – 484 (plus 2,33%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Giurgiu – 80 (în scădere cu 25,23% faţă de primele zece luni din 2022), Ialomiţa – 80 (plus 15,94%), Tulcea – 84 (minus 22,94%) şi Covasna – 91 (minus 5,21%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.062 (-11,5%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.232 suspendări (plus 13,34%) şi informaţii şi comunicaţii – 1.118 suspendări (+38,54%).

În octombrie 2023, au fost înregistrate 1.222 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (133) şi în judeţele Cluj (66), Iaşi (65) şi Braşov (55).

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. tomline, astia ca tine au distrus economiile in „lumea libera”, fiindca, in loc sa produca, ei doar „misca banii”; ei bine, acum altii misca banii, mai prin Extremul orient, asa ca miza ta e pe moarte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.