Plenul Senatului a adoptat, luni, cu amendamente, OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, fiind eliminată taxarea cu 10% a concediilor medicale.
Iniţial, Guvernul prevăzuse prin OUG 115/2023, care a primit luni raport de admitere cu amendamente din partea comisiilor raportoare şi vot din partea plenului, impozitarea acestor concedii cu 10% de la 1 ianuarie.
Au fost înregistrate 73 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi 31 de abţineri.
Preşedintele Comisiei de apărare Senatului, Nicoleta Pauliuc (PNL), a subliniat că Senatul îndreaptă „o eroare” şi a recomandat instituţiilor abilitate „să fie mai atente dacă există tentative de fraudă” în domeniul concediilor medicale.
Întrebată despre posibilitatea ca „eroarea” din Ordonanţa 115/2023 să fie îndreptată săptămâna acesta de Guvern, printr-o altă ordonanţă, pentru ca intrarea în vigoare a actului normativ să fie imediată şi nu întârziată de parcurgerea întregului circuit parlamentar, Pauliuc a precizat că importantă este remedierea erorii, indiferent de calea legislativă adoptată.
Senatorul USR Ştefan Pălărie a susţinut că Ordonanţa 115/2023 ar putea fi „uşor numită ordonanţa austerităţii şi amanetării viitorului României”.
„Cu această ordonanţă fatală aţi omorât orice şansă de modernizare a României, pentru că aţi vândut-o pe privilegii, pensii speciale, ministere care nu fac nimic, ca cel al Familiei, şi sinecuri pentru oamenii de la partid”, a spus Pălărie.
OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Taxează boala, cretinii de parcă boala vine că ai chef sau la comanda că la politicieni! Scârbele din politica, cred că cetățenii escrochează la fel sau mai tare că ei. Și ce naiba fac cu fondurile, își iau lumânări sau îngroapă Romania definitiv prin furat și vândut.
Evident, USR, AUR si UDMR s-au opus, ca-s opozitia.
Parere nu taxeaza nimeni boala. Pe perioada concediului medical nu se opreste Cas. Cine a gandit asta nu stiu ce a avut in cap pt ca asigurarile medicale private se platesc si cand esti bolnav daca vrei sa ai parte de asistenta medicala. Cel care sta in concediu medical daca are 75% primeste salariul intreg iar cel cu 100% ia mai mult decat ia intr-o luna cand munceste. Practic cel cu 75% ar lua 75% din salariu si nu i-ar mai conveni sa stea toata ziua sa faca pe bolnavul.