Anul trecut, 55% din populaţia UE cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani avea cel puţin competenţe digitale de bază, existând decalaje semnificative în blocul comunitar, cu rate variind de la 83% în Ţările de Jos, la 28% în România, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Nivelul educaţiei formale afectează nivelul competenţelor digitale ale persoanelor. În UE, decalajul de competenţe digitale de bază între persoanele cu nivel de educaţie ridicat (80%) şi cele cu educaţie formală scăzută sau fără (34%) este de 46 puncte procentuale (pp). Cel mai semnificativ decalaj a fost în Portugalia (66 pp), Grecia (63 pp) şi Malta (59 pp). În contrast, cel mai redus decalaj a fost în Estonia (12 pp), Finlanda (14 pp) şi Lituania (22 pp).
Competenţe digitale mai scăzute sunt înregistrate în rândul categoriilor de vârste mai mari, atât la bărbaţi, cât şi la femei. De exemplu, la categoria de vârstă 65-74 ani, ponderea bărbaţilor care au cel puţin competenţe digitale de bază este redusă cu mai mult de jumătate comparativ cu cei în vârstă de 25-34 ani (69% comparativ cu 34%). Contrastul în rândul femeilor de categorii diferite de vârstă este chiar mai pronunţat: 71% din femeile cu vârsta între 25-34 ani au cel puţin competenţe digitale de bază, comparativ cu doar 25% la cele cu vârsta între 65-74 ani.
La categoriile de vârstă 16-24, 25-34 şi 35-44, mai multe femei au cel puţin competenţe digitale de bază decât bărbaţii din grupe de vârstă similare. În rândul persoanelor de 45 sau mai mult, situaţia este inversă, ponderile sunt mai ridicate în rândul bărbaţilor, decalajul de gen adâncindu-se la categoriile de vârste mai mari.
Indicatorul privind competenţele digitale este unul dintre indicatorii cheie de performanţă în contextul „Deceniului digital”, care stabileşte viziunea UE pentru transformarea digitală. Ţinta pentru 2030 este ca 80% din cetăţenii UE cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani să aibă cel puţin competenţe digitale de bază.
cunostinte de baza. Dar pt ce? Pt manele si vulgaritati sau pt a cunoaste a citi o carte in format PDF? Avem un senior foarte activ domnul Cristoiu, dar printre altele deschide si carti din biblioteca. Oare statisticenii care fac sondaje intra si in librarii, au carti pe care le deschid sau totul se rezuma la transformarea in zombi a populatiei care traind doar cu un telefon si un card nu mai stiu sa adune, iar la un moment dat s-ar putea sa nu mai inteleaga. Daca nu scrii daca nu citesti nu rationezi, doar asculti stiri sigur iti scad abilitatile mentale aria lui Broca s-ar putea sa se atrofieze si sa omul sa vorbeasca mai greu, stand tot timpul singur cu net-ul..