Rezoluție globală privind Inteligența Artificială

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi prima rezoluţie globală privind inteligenţa artificială (IA) pentru a încuraja protejarea

De B C
Rezoluție globală privind Inteligența Artificială

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi prima rezoluţie globală privind inteligenţa artificială (IA) pentru a încuraja protejarea

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi prima rezoluţie globală privind inteligenţa artificială (IA) pentru a încuraja protejarea datelor cu caracter personal, monitorizarea IA pentru riscuri şi protejarea drepturilor omului, au declarat oficiali americani, relatează Reuters.

Rezoluţia fără caracter obligatoriu, propusă de Statele Unite şi co-sponsorizată de alte 122 de naţiuni, a fost negociată timp de trei luni şi pledează, de asemenea, pentru întărirea politicilor de confidenţialitate, au declarat oficiali în prezenţa jurnaliştilor, înainte de adoptarea rezoluţiei.

„Navigăm în ape agitate cu tehnologia aflată în schimbare rapidă, ceea ce înseamnă că este mai important ca niciodată să ţinem de lumina valorilor noastre”, a spus unul dintre oficialii înalţi ai administraţiei, descriind rezoluţia ca fiind „primul document de consens cu adevărat global privind IA”.

Rezoluţia este cea mai recentă dintr-o serie de iniţiative ale guvernelor din întreaga lume pentru a modela dezvoltarea inteligenţei artificiale, pe fondul temerilor că ar putea fi folosită pentru a perturba procesele democratice, amplifica frauda sau pentru a duce la pierderi dramatice de locuri de muncă, printre alte daune.

„Proiectarea, dezvoltarea, implementarea şi utilizarea incorectă sau rău intenţionată a sistemelor de inteligenţă artificială… prezintă riscuri care ar putea… submina protecţia, promovarea şi exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, se arată în textul rezoluţiei.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.