În anul 2018, presa relata că rectorul Universității Babeș-Boliay, Ioan Aurel Pop, proaspăt ales președinte al Academiei Române, a avut parte de o vizită surpriză din partea lui Florian Coldea, fostul prim adjunct din Serviciul Român de Informaţii, cu ocazia lansării la Târgul de Carte Gaudeamus din Cluj-Napoca a unei cărți a sa.
La lansare a participat și Vasile Dâncu, un alt personaj al cărui nume a fost implicat în declarațiile și desfășurarea evenimentelor ale grupului care a primit denumirea de “Statul Paralel”.
Ioan Aurel Pop şi-a lansat, la ”Gaudeamus” cartea ”Istoria, adevărul şi miturile”, proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, volumul fiind prezentat, printre alţii de preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, președintele de onoare al ediției 2018 a Gaudeamus, filosoful Aurel Codoban şi de sociologul Vasile Dâncu. La lansare au mai asistat fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, actorul Dorel Vişan, fostul adjunct al şefului SRI, Florian Coldea.
„Istoria, adevărul şi miturile” e răspunsul doct al unui profesionist la manipulările ordinare ale unuia Lucian Boia, aflat în capul programului de rescriere a istoriei românilor. „Istoric” care nu știe latină, nu știe slavonă, nu știe greaca veche, nu știe maghiară – darămite maghiara medievală – dar „rescrie” totul, într-un limbaj ceva mai elevat decât Mihail Roller.
Întrebarea este dacă dl „academician” citește ceva sau numai scrie.