Președintele francez, François Hollande, a estimat în noaptea de joi spre vineri că intervenția militară a Rusiei în Siria ‘nu-l va salva’ pe președintele Siriei, Bashar al-Assad, recunoscând în același timp că aceasta ar putea ‘consolida regimul’, relatează AFP, potrivit Agerpres.
‘Intervenția rusă poate consolida regimul, dar nu-l va salva pe Bashar al-Assad’, a subliniat Hollande, în cadrul unei conferințe de presă susținute în finalul summitului european de la Bruxelles, adăugând că trebuie ‘mers cât mai repede posibil spre o tranziție politică’ în Siria.
‘Bashar nu poate fi viitorul țării’, a reiterat președintele francez, în timp ce în cadrul Uniunii Europene se aud voci care se pronunță pentru o asociere a actualului lider de la Damasc negocierilor spre o tranziție politică în Siria, după mai mult de patru ani de război, care a făcut peste 250.000 de morți.
‘Este important de a înceta bombardamentele asupra populației civile, în special, din partea regimului sirian’, a insistat șeful statului francez. ‘Din acest punct de vedere, intervenția rusă nu a schimbat nimic!’, a remarcat el.
Hollande a regretat, de asemenea, că bombardamentele rusești nu contribuie la ‘lupta împotriva terorismului, împotriva Daech’ (acronimul în limba arabă pentru Statul Islamic).