Multora nu le place de Elena Udrea. Între ei mă număr şi eu, dar chestia asta nu îmi minţile într-atît, încît să-mi pierd luciditatea şi să nu mă bucur de această victorie a ei împotriva unui DNA care, sub pavăza Ambasadei SUA, crede că poate să facă orice, încălcînd chiar şi legea. Victoria lui Udrea este, într-un anume fel, şi victoria Marianei Rarinca!
Oricît de mare ar fi numărul celor care îmi vor sări în cap, afirm cu toată responsabilitatea că votul împotriva arestării Elenei Udrea este cît se poate de normal, dîndu-se astfel o şansă legii, în faţa abuzurilor celor care sînt plătiţi tocmai s-o respecte! Dacă se trece peste resentimentele personale faţă de Elena Udrea, peste umori generate de comportamentul său de-a lungul anilor, peste aroganţa dată de relaţia specială cu tiranul, peste bănuiala generală că a furat ca-n codru, vom putea desluşi unde este absurdul cererii DNA, abuzul pe care această instituţie s-a obişnuit să-l practice consecvent.
Vă rog să urmăriţi cu atenţie demonstraţia mea. Din punct de vedere legal, mai multe instanţe de judecată au decis că Elena Udrea nu mai reprezintă un pericol social şi că poate fi anchetată şi judecată în stare de libertate, stare cenzurată mai întîi de arestul la domiciliu, apoi de punerea sub control judiciar. Cu autoritatea lucrului judecat, care este un principiu fundamental de drept, dacă Elena Udrea nu a mai comis de la data acelei sentinţe o altă infracţiune, ea nu mai poate fi considerată un pericol social decît dacă şi numai dacă ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar dispus de instanţă!
Deschiderea unui nou dosar de corupţie pentru fapte anterioare acestei sentinţe nu mai poate face necesară arestarea sa, întrucît arestarea preventivă nu se referă la vinovăţie sau nevinovăţie, ci exact la pericolul social pe care ea îl reprezintă! Ori, asupra stării de pericol social al Elenei Udrea instanţa deja s-a pronunţat!Ea poate fi cercetată, trimisă în judecată şi, eventual, condamnată definitiv, fără nici o altă oprelişte, nici din partea Parlamentului, nici din partea oricui altcineva. Aşa cum s-a întîmplat cu Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi atîţia alţii.
Dacă rostul Justiţiei este acela de a afla adevărul şi de a-i pedepsi pe vinovaţi, atunci toate instituţiile statului implicate în actul de Justiţie au posibilitatea neîngrădită de a o trimite în final în puşcărie. Dacă sînt semne de întrebare, ele se îndreaptă tot către Kovesi şi DNA, căci atîta timp cît Udrea era în siajul Puterii, perioadă cînd se comiteau acele fapte de care ea este acum acuzată, nimeni nu i-a clintit vreun fir de păr, ba, chiar, mulţi îi pupau mîna, adăugînd numai cuvinte linguşitoare prin care–i lăudau calităţile.
Un lucru este clar: DNA profită de imaginea îngrozitor de proastă a Elenei Udrea în faţa populaţiei şi, dînd satisfacţie celor care o urăsc necondiţionat, nu vrea altceva, sub acest scut popular, decît să se prezinte în faţa noii Puteri ca o instituţie care i se va pune la picioare, aşa cum a făcut în vremea regimului Băsescu! Acesta este un adevăr care ar trebui să ne pună pe toţi în gardă, căci abuzul de care este capabil DNA, sub conducerea acestei Kovesi nu are nici o limită, căci tuturor se pare că le este frică de ce vor spune ambasadele, ca şi cum ţara aceasta ar fi o colonie, nu o ţară independentă!
Mie, personal, puţin îmi pasă dacă Elena Udrea este acasă sau în puşcărie. Dacă a furat – să se ducă la Tîrgşor! Am, însă, nevoie în forul meu interior să fiu convins că este condamnată pentru ce a făcut, nu pentru ce reprezintă, iar cererile acestea succesive de arestare preventivă nu-mi dau acest sentiment, căci vinovăţiile sale sînt ocultate chiar de interesele Codruţei Kovesi, pe care Elena Udrea a şi acuzat-o direct de cîteva complicităţi, făcînd, în acest sens, chiar denunţuri la CSM, denunţuri care nici măcar nu au fost cercetate!
Tot personal, Elena Udrea mă enervează că se pune iarăşi în umbra lui Traian Băsescu, că-l ridică iarăşi în slăvi, ca şi cum el ar mai putea-o salva. Mă enervează şi atît! Dacă trebuie să fie arestată şi condamnată – ducă-se! Dar chiar atît de siguri sînt cei din DNA de Puterea lor absolută, încît pot să ignore legea? Atunci mă sperie mai mult această dorinţă de putere nelimitată a unei instituţii de forţă a statului, decît libertatea unui posibil corupt!
Cazul Rarinca, aşa cum s-a derulat el, este, în bună măsură, cel care m–a făcut să am rezerve uriaşe faţă de modul de acţiune al DNA. Acea complicitate dintre Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu pentru satisfacţia celei din urmă, în care un om simplu nu a avut dreptul la achitarea dispusă de o instanţă, fiind „necesară” o revenire asupra cazului, astfel încît „onoarea” preşedintei ÎCCJ să fie „recuperată”, este mult mai îngrozitoare decît ne putem imagina! Scopul rejudecării procesului Marianei Rarinca nu a fost altul decît stingerea acelor voci care cereau demisia celor două înalte reprezentante ale Justiţiei! Faptul că au reuşit să stingă „focul” şi că nimeni nu mai cîrîie despre Cazul Rarinca nu e de bun augur.
Fie-mi permis, în aceste condiţii, să spun căaceasta nu este Justiţie! Sînt convins că multe dintre aceste lucruri le-au avut în vedere şi parlamentarii în şedinţa în care au votat împotriva arestării Elenei Udrea, însă n-au curajul să spună deschis ce cred. Frica de dezvăluirile Elenei Udrea este doar o marotă pe la unele posturi de televiziune, căci ea nu a făcut nici pînă acum, cînd a mai fost arestată, nici o dezvăluire despre nimeni.
Mai degrabă, cred că sînt din ce în ce mai mulţi cei care cred că acest fel de a face Justiţie selectivă nu face altceva decît să scadă încrederea oamenilor în Justiţie, însă mulţi nu vor să iasă cu declaraţii tranşante, cum a făcut doar Călin Popescu Tăriceanu, şi profită de cîte un astfel de moment, în care, sub acoperirea votului secret, au ocazia să facă o disidenţă tăcută, ascunsă sub anonimat.
Victoria Elenei Udrea mă bucură în modul cel mai sincer, chiar dacă aş fi preferat ca ea să se producă printr-o acţiune curajoasă, explicită a tuturor parlamentarilor. Dar, după cum se ştie, mulţi ar vrea să fie eroi măcar pentru o zi, dar nimeni nu ar vrea să trăiască suferinţele eroului nici măcar o clipă!
