România este campioana și nu e bine

Ambii factori urmează să expire, tic-tac, arată economistul.

De (I.R.)
România este campioana și nu e bine

Ambii factori urmează să expire, tic-tac, arată economistul.

România este campioana europeană a consumului. spune economistul Bogdan Glăvan.
Din ce motive şi cu ce consecințe? Nu este o veste bună.
„Anul acesta comerțul cu amănuntul a crescut cu 8% față de anul trecut, iar strict în luna iunie a fost chiar cu 10% mai mare decât în iunie 2023. Se vede limpede cum în acest an România a țâșnit în față.
Două motive:
1. Accelerarea traiului pe datorie. În vreme ce majoritatea statelor europene și-au redus deficitele bugetare și au stabilizat datoria publică, guvernul României dă cu piciorul în conservă și mărește deficitul bugetar. Deci, în vreme ce Europa în ansamblu a strâns cureaua, România își dă pantalonii jos, să se simtă bine. Insist, principalul actor responsabil în metafora asta macroeconomică este statul (sectorul public), deoarece sectorul privat nu o duce așa de bine.
2. PNRR, care înseamnă cel mai formidabil ajutor extern primit vreodată, practic o pomană enormă.
Ambii factori urmează să expire, tic-tac”, arată economistul.
Ce va urma? Previziunea lui Glăvan este sumbră.
„Ca de obicei, îmi este teamă că statul va face exact ce e mai prost, adică în loc să reducă consumul administrației publice (RESTRUCTURÂND, NU TĂIND CU DRUJBA) va reduce porția sectorului privat prin noi creșteri de biruri. Dar și o reînghețare a salariilor bugetarilor, adică o nouă tăiere prin inflație este probabilă, după alegeri.
Bonus! Cică prindem din urmă Germania! Normal că prindem din urmă Germania la consum dacă ăia sunt moderați și noi spargem banii. Dar ghici cine va ajunge în genunchi…”, a mai notat el pe pagina sa de Facebook.
Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Prevăd ca îngerul protector al Europei observând ca banii nu au fost folosiți cum trebuie ci în direcții aiurea, va intra să facă o curățenie deplina sau și mai rău, va interzice drepturi și libertăți pe care romanii si le-au luat. Slugile adevărate vor da jos pe cei trăind trai pe vătrai.
    Nici “Amerlocia” nu va mai tine în brațe România, dacă deja n-o face. Când va vedea ca romanul se scoala pe la 9-10 dimineața doar ca să bea alcool, sigur își face bagajele și își retrage și ce mai are prin România.
    Cu regrete, balada aici se încheie. Nici Dulău, câine rău nu va mai poate ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.