Trei percheziţii sunt efectuate marţi de poliţişti în Capitală, într-un dosar penal în care este vizat profesorul Alfred Bulai, fost cadru didactic la SNSPA, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
„Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secţiei 2 Poliţie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universităţi din Capitală, în această dimineaţă sunt puse în executare trei mandate de percheziţie, la trei adrese din Municipiul Bucureşti”, informează un comunicat al DGPMB.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost deschis in rem, iar la acest moment se administrează probe pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei.
Dosarul penal ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai a fost deschis în urma unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop.
Parchetul a primit în jur de 20 mailuri cu reclamaţii şi sesizări, după ce procurorii le-au îndemnat pe studentele de la SNSPA care au fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu anchetatorii la adresa de mail [email protected].
De asemenea, au fost foste studente care l-au acuzat şi pe profesorul Marius Pieleanu de hărţuire sexuală.
PE VREMEA ACEEA SE REGULAU PE NOTE-ACUM CĂ NU LE MAI TREBUIE NOTE -ȘI AU ÎMB -PLÂNG DE LE SAR „DESSUURILE„ cĂ AU FOST HĂRȚUITE SEXUAL!ABIA AȚTEPT SĂ VĂD HAMUL ȘI FUNIILE CU CARE LE LEGA „AGRESORUL” ȘI BICIUL CU CARE LE DA PESTE FESIERI SĂ SE HĂRȚUIASCĂ MAI AVAN!