Patru mii de jihadişti din Statul Islamic au ajuns în Europa după ce s-au strecurat printre refugiaţi şi sunt gata să acţioneze oricând, avertizează presa engleză, citată de postul B1 TV.
De altfel, fluxul de imigranţi către Vest a fost reluat după ce Budapesta a decis să permită refugiaţilor să urce la bordul trenurilor către Viena.
Pe fondul acestei crize din ţara vecină, ministul maghiar al Apărării şi-a dat demisia.
Peste 350.000 de refugiaţi au ajuns anul acesta în Europa, lucru care a adus traficanţilor de oameni peste 7,5 milioane de euro.
Un jihadist din organizaţia Statul islamic a povestit ziariştilor de la Sunday Express că peste 4.000 de terorişti au pătruns în Europa în calitate de refugiaţi.
Strategia acestora e simplă, se alătură fluxului de refugiaţi în porturile turceşti Izmir şi Mersin, de unde ajung pe coastele Italiei pe Marea Mediterană, apoi se îndreaptă către alte ţări europene, acolo unde aşteaptă ordinul de a lansa atentate.
Informaţiile au fost confirmate de călăuzele din Turcia şi vin după ce chiar şi premierul maghiar a tras un semnal de alarmă în privinţa teroriştilor ascunşi printre imigranţi.