Sfântul Efrem Sirul este cinstit pe 28 ianuarie. Sfântul Efrem s-a născut la Nisibi, în Mesopotamia, la începutul veacului al IV-lea, cel mai probabil în anul 306 și a trecut la cele veșnice în anul 373.
A intrat în viată monahală de tânăr și s-a bucurat de povățuirea episcopului de Nisibi, Iacob, persoană care îl va desemna să fie conducătorul Școlii catehetice din localitate. Îl însoțește pe episcop la Sinodul I ecumenic de la Niceea. Când Nisibe este cedat perșilor, Sfântul Efrem se retrage în orașul Edesa. În anul 370 ajunge la Cezareea Capadociei, unde se întâlnește cu Sfântul Vasile cel Mare.
Ne-a lăsat o mulțime de comentarii la aproape toate cărțile Sfintei Scripturi.
Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii, cea mai cunoscută fiind rugăciunea: „Doamne și Stăpânul vieții mele”, rostită în timpul Postului Mare.
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grairii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă!
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă!”
Rugăciunea se rostește la toate cele șapte laude: Vecernie, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenie, Ceasuri și Obednita; în total, de nouă ori în curgerea unei zile și de opt ori când se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, întrucât rămâne partea de vecernie la care se rostește de obicei rugăciunea.
Rugăciune este numita „Rugăciunea pocăinței”, ea descoperă o întreagă teologie a pocăinței, fiind plină de putere și în așa fel alcătuită cum numai marele parinte Efrem Sirul, „alauta Duhului Sfânt„, putea sa o facă.
Sursa: crestinortodox.ro
Sfântul Cuvios Isaac Sirul este sărbătorit împreună cu Sfântul Efrem Sirul în ziua de 28 ianuarie, neavând o zi a sa în calendarul creștin.
Este un sfânt cuvios episcop sirian, cunoscut pentru nevoințele sale și pentru scrierile sale ascetice, fiind născut pe coasta vestică a Golfului Persic.
Nu se cunosc prea multe despre viața Sfântului Isaac, se știe că făcea probabil parte din Biserica asiriană și în tinerețe a intrat în Mănăstirea Mar Matei, împreună cu fratele său.
A plecat din mănăstire și pentru nevoințe mai aspre, cuviosul Isaac s-a retras în pustie.
Faima lui de om sfânt și învățător în viața duhovnicească s-a răspândit mult
Remarcat de catolicosul Gheorghe I (658-680), a fost hirotonit episcop de Ninive. I s-a cerut să renunțe la această poziție după numai cinci luni sau, după alte versiuni, a renunțat de bunăvoie, dorind să se întoarcă în pustie.
Retrăgându-se din scaunul episcopal, Sfântul Isaac a plecat spre sud, în sălbăticia Muntelui Matout (probabil în regiunea Kuzistan din Iran), un refugiu al anahoreților. Acolo a trăit în singurătate mulți ani, nevoindu-se în post, rugăciune și studiul Sfintei Scripturi. Se spune că se hrănea doar cu puțină pâine și legume nefierte.
Din pricina multelor nevoințe și a studiului intens, a ajuns să orbească. Orbirea, precum și vârsta înaintată l-au obligat să părăsească pustia și să se retragă la Mănăstirea Rabban Shabur, unde a adormit cu pace, la o vârstă înaintată, și unde a fost înmormântat.
Contribuția sa la literatura creștină se remarcă în special în domeniul teologiei ascetice și mistice. Scrierile sale au fost preluate în colecția ”Filocalia„.
Sursa: ”Viețile Sfinților„
Cainta si constientizarea ca nu suntem aici decat sa experimentam „existenta” si toti avem aceeasi radacina.