Senatul Statelor Unite l-a confirmat pe diplomatul Hans G. Klemm în funcţia de ambasador american în România, potrivit site-ului Congresului SUA.
Hans Klemm, audiat în Comisia senatorială pentru Relaţii Externe pe 22 iulie, a primit confirmarea Senatului miercuri seară (joi dimineaţă, ora României), prin vot deschis. Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA a acordat, pe 29 iulie, aviz favorabil numirii lui Hans Klemm în funcţia de ambasador american în România.
Hans G. Klemm, un diplomat de carieră, este consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).
Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane.
Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice.
Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat. El este absolvent al Universtăţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford.
Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012, după care misiunea diplomatică a fost condusă de interimari: Duane Butcher și acum Dean Thompson. Statelor Unite li s-a reproșat că nu trimit ambasador plin într-una din țările cu care au parteneriat strategic și într-un context regional dificil generat de criza ucraineană.