„Faptul că Klaus Iohannis nu și-a explicat decizia de a demisiona, invocând doar presiunile politice legate de suspendarea din funcție, creează o senzație de instabilitate, de slăbiciune pe care investitorii străini, presa internațională este puțin probabil să o înțeleagă așa cum o vedem noi, din țară. Să nu uităm că România trebuie să împrumute în acest an 50 de miliarde de euro pentru a susține funcționarea statului”, a spus Adrian Negrescu.
”Dacă nu vom avea grijă de imaginea publică, dacă nu vom strânge rândurile și nu vom face reforme, marja de împrumut a României se va reduce semnificativ, mai ales că suntem în plin calendar electoral, iar statul riscă să ajungă, din nou, la mâna FMI.
Nu cred că își dorește nimeni să aplicăm reformele dure propuse de Fond, care vizează, în principal, creșterea taxelor„, a adăugat consultantul economic.
Nu este exclus ca, în absența acestui demers, să asistăm la o degradare semnificativă a percepției investitorilor în privința României, a mai spus Negrescu.
România are nevoie de lideri responsabili care să explice în spațiul public care sunt motivele demisiei președintelui Klaus Iohannis, care este parcursul schimbărilor de la vârfului statului și să reafirme angajamentele statului român în privința reformelor, a conchis Negrescu.
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.
Deci România trăiește pe datorie și banii ii fu.ra cat pot PSD.pnl.udmr….atunci sa plătească ei datoriile…..că românii sânt tot săraci.