Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa

Musk face ecou unui proiect american apărut în timpul administrației George W. Bush si al guvernelor Merkel

Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa

Musk face ecou unui proiect american apărut în timpul administrației George W. Bush si al guvernelor Merkel

”Poți să spui care este tabăra celor buni și care este tabăra celor răi observând cine restrânge dreptul la liberă exprimare. Hitlerii, Stalinii și Mussolini din lumea întreagă impun o cenzură tot mai puternică”, a spus Elon Musk, care a vorbit prin teleconferință la congresul partidului Lega, condus de Matteo Salvini, vicepremier și ministru al Infrastructurii în guvernul Italiei, condus de Giorgia Meloni.

”Limitarea liberei exprimări și un sector public supradimensionat sunt caracteristici fasciste. În mod ironic, partidele de stânga sunt acum împotriva libertății, pentru că susțin cenzura și aceste sector public mare”, a spus Musk.este

În ce privește tarifele anunțate de administrația Trump, din care face parte în calitate de șef al Departamentului eficienței guvernamentale, Musk a susținut crearea unei zone de liber schimb între Europa și Statele Unite. ”Sper ca SUA și America să se îndrepte spre o o situație de tarife zero. Este echivalent cu crearea unei zone de liber schimb între Europa și America de Nord. Asta sper să se întâmple. Și îmi mai doresc mai multă libertate de mișcare a cetățenilor între Europa si SUA. Daca își doresc să lucreze în Europa sau in SUA, ar trebui să fie lăsați să o facă. Acesta a fost sfatul meu pentru președinte”, a spus Trump.

Cuvintele lui Musk sunt ecoul unui proiect american apărut în timpul administrației George W. Bush și la care a lucrat cel mai mult administrația Barack Obama. Negocierile pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții s-au blocat însă. Crearea celei mai mari zone de liber schimb a lumii a fost împiedicată pentru că partea europeană a sesizat că nu este vorba doar despre tarife zero, ci despre o luptă între două sisteme sociale și juridice distincte, iar marele obiectiv urmărit de Statele Unite nu era reducerea unor tarife aflate oricum la un minim istoric, ci impunerea modelului corporatist american în Europa, cu un rol excesiv atribuit unor curți de arbitraj pe modelul american, care favorizează marile corporații în detrimentul statului și al politicilor sociale europene. Acum, la mai puțin de 15 ani, sub presiunea unei administrații SUA anti-europene în raport cu cele precedente și sub presiunea unui război prin procură cu Rusia, Europa se îndepărtează de modelul social și se îndreaptă către construirea unui model capitalist de stat, cu un rol major pentru marile companii (în primul rând cele producătoare de armament).

Musk a criticat mediul economic surpareglementat. ”Europa este suprareglementată. Sunt prea multe reguli și regulamente care fac foarte dificilă crearea unei companii de succes. Cred că este necesară o dereglementare în Europa. Iar daca asta înseamnă să părăsești UE, atunci asta este”.

Musk a avertizat că imigrația în masă poate duce la moartea unei națiuni. ”Imigrația în masă este o nebunie și va conduce la distrugerea oricărei țări care permite imigrația liberă. Acea țară pur și simplu va înceta să mai existe. Țara înseamnă poporul ei, nu geografia. Este un concept fundamental”.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Sandel ciorbă ăla ,este un monument de prostie,cum rar mi-a fost dat să văd , profilul de slugoi sorosisto globalist ,perfect de preș pentru șters picioarele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.