Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state.
‘Astăzi, 14 iunie 2025, aniversăm 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii. Este punctul de plecare al unei cooperări care a evoluat politic, militar și în domeniul securității, dar și pe dimensiunea economică, ajungând la nivelul actual de Parteneriat Strategic. Ministerul Afacerilor Externe marchează prietenia strânsă dintre România și Statele Unite ale Americii și reiterează angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații, în vederea avansării obiectivelor comune’, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE.
Potrivit sursei citate, contribuția României la consolidarea securității euro-atlantice definește țara noastră ca ‘partener responsabil și de încredere’, fiind ‘unul dintre pilonii aprofundării relațiilor cu Statele Unite ale Americii’.
MAE a mai arătat că statul român continuă să investească în dezvoltarea cooperării cu SUA în materie de apărare.
‘Cooperăm strâns pentru a asigura succesul Summitului NATO de la Haga și viitorul unei Alianțe puternice. Conștient de dinamica geopolitică și tehnologică actuală, care aduce noi amenințări, dar și noi oportunități, statul român continuă să investească în dezvoltarea cooperării cu SUA în materie de apărare. Industria de apărare americană contribuie decisiv la dezvoltarea capacităților militare ale României, fapt demonstrat prin programe complexe, precum achiziția unor sisteme avansate precum F-16 sau PATRIOT și, în viitor, F-35. În același timp, se dezvoltă și parteneriatele industriale, precum coproducția de drone, a muniției de artilerie și pentru tancuri’, menționează comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.
De asemenea, companiile americane au un rol esențial în dezvoltarea sectorului energetic din România, prin proiecte care au ca obiectiv consolidarea rezilienței energetice a țării noastre și a regiunii, prin furnizarea de energie sigură, la prețuri competitive, mai transmite MAE, care evidențiază în acest sens proiectele în curs care vizează Reactoarele Modulare Mici (SMR), bazate pe tehnologie SUA, dublarea producției de electricitate a Centralei de la Cernavodă sau valorificarea resurselor de gaze naturale de la Marea Neagră.
‘Cu ocazia aniversării a 145 de ani de relații diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe își reafirmă deplina încredere în soliditatea și potențialul enorm al cooperării dintre România și SUA, bazată pe valori și interese comune. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă deplina disponibilitate de a continua să promoveze consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, în beneficiul cetățenilor noștri, al securității și prosperității comune’, se mai afirmă în comunicatul MAE român.
3000 de ani erea un dac plimbaret care vana mamuti si odata ajuns in America prin Alaska a invatat pe bastinasi oina a zis ma e bine sa stii sa arunci piatra. Si asa a aparut baseball sa apoi a aparut dronele dar la exercitiu cu poduri italo roman american un gheneral roman s-a plans ca nu are o drona. Ma 1…