Salarizarea în sistemul public, ce s-au înțeles?

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan,

De L.V.
Salarizarea în sistemul public, ce s-au înțeles?

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan,

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri că este agregat la nivelul întregii majorități faptul că e nevoie de o analiză serioasă pe salarizarea în sistemul public, menționând că există diferențe salariale ‘chiar duble’ pe aceeași poziție în ministere.

‘Cred că e un început foarte serios de a vedea absolut toate detaliile acestea și cred că e un moment după care se vor lua foarte serios deciziile legate de salarizare în sistemul public. Pentru că astăzi e o situație în care avem agenții guvernamentale, inclusiv ministere, în care unele cu aceleași atribuții, aceeași poziție, cu același job, avem într-un minister 3.000 lei salariu și la un alt minister 6.000’, a afirmat Ivan, întrebat, la Guvern, cum vede plafonarea sporurilor pentru condiții vătămătoare, prevăzută în proiectul de ordonanță aflat în discuția Executivului.

Despre poziția PSD cu privire la reducerea sporurilor, el a menționat că în momentul de față se vorbește despre acest proiect de ordonanță, care vine cu un prim pachet de măsuri.

‘Ceea ce este principial, corect și agreat la nivelul întregii majorități este faptul că e nevoie de o analiză serioasă pe tot ce înseamnă salarizare în mediul public, pentru că astăzi avem diferențe chiar duble, pe aceeași poziție în organigramă, în diferite instituții și ministere’, a subliniat ministrul.

Potrivit acestuia, în acest moment este în discuție actul normativ privind sporurile, urmând ca toate acele ‘inegalități și inechități să fie echilibrate în baza unor date foarte clare referitoare la nivelul de salarizare în administrare’.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. „menționând că există diferențe salariale ‘chiar duble’ pe aceeași poziție în ministere.”

    Si cum din salar nu poti taia (drept castigat), se va regla prin majorarea celor mai mici pana la nivelul ce lor mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.