Internaționalul român Radu Drăgușin, fundașul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, a afirmat, într-un interviu acordat cu ocazia semnării unui parteneriat de imagine, că accidentarea de la finalul lunii ianuarie, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la un genunchi, l-a afectat destul de puternic și că va trebui să țină cont de ea toată cariera sa.
Internaționalul român s-a arătat însă încrezător că va reveni pe terenul de joc mult mai puternic decât înainte.
”Cu siguranță cel mai greu moment din cariera mea a fost accidentarea pe care am suferit-o la sfârșitul lui ianuarie. Atunci când ești fotbalist, te simți imbatabil. Te simți că nimic nu se poate întâmpla, n-ai ce să pățești, ești în cea mai mare forță din viața ta. Într-o milisecundă, un pas greșit îți ia acest sentiment și te aduce puțin cu picioarele pe pământ, să spun așa.
O să trebuiască să joc cu această accidentare toată viața mea. Și mai mult decât de trecut peste acest moment este să-l accepți și să te împaci cu faptul că va fi mereu cu tine această accidentare. Cu siguranță m-au ajutat foarte mult familia și iubita mea care m-au susținut în toate momentele grele, mai ales în acesta. Ușor-ușor mă recuperez, ușor-ușor o să revin la forma pe care o aveam, și mai puternic o să fiu.
Eu cred că e ceva de acceptat și să înveți cum să trăiești cu această accidentare. A fost dificil, pentru că în momentul când am aflat diagnosticul nu mi-a venit să cred. Este una, dacă nu cea mai dificilă accidentare din fotbal. Eu sunt tipul de om care acceptă o provocare când i se pune în față și eu așa am luat-o, am luat-o ca pe o provocare, să demonstrez că o să revin și mai puternic”, a declarat Drăgușin.
”În momentul în care m-am accidentat, am avut câteva zile de liber ca să las genunchiul, să nu-l supun la niciun fel de efort. Dar după câteva zile am simțit că deja vreau să mă întorc la teren și să încerc să fac orice, să încep deja recuperarea. Abia după două săptămâni m-am operat. Dar, cum spuneam, noi ca fotbaliști avem o rutină și în momentul în care ieșim din această rutină, nu suntem confortabili.
Deci am vrut cât de repede să mă întorc la teren și să fiu printre colegii mei, chiar dacă eram accidentat, ca să pară cât de cât normal și să încep ușor recuperarea”, a completat acesta.
Întrebat când va reveni pe teren, Drăgușin a spus că nu vrea să se grăbească pentru a nu păți lucruri mai grave: ”Când o să fie momentul, nu știu, pentru că este genul de accidentare pe care dacă o grăbești, riști să pățești alte lucruri mai grave. Am început ușor-ușor pe teren, urmez îndeaproape programul pe care îl pregătesc cei de la Tottenham și cum am spus, ușor-ușor o să revin și mai puternic”.
Radu Drăgușin a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la un genunchi la finalul lunii ianuarie a acestui an și a ratat restul sezonului.
Drăgușin s-a accidentat în cursul meciului câștigat de echipa sa în fața formației Elfsborg (3-0), la 31 ianuarie, în cadrul competiției Europa League.
Dacă nu-și taie moțul din cap , riscă să învețe mersul … în cap . Și dacă mai are și cîteva tatuaje pe mîna stîngă și pe piciorul drept , chiar că e un fotbalist romăn . De națională !