Românizare și De-românizare

Am primit pe mail un text care aparține profesorului Ion Coja, un filolog și un intelectual român din orientarea supranumită „Partida națională” încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Indiferent care sunt opiniile unora despre opera profesorului, nu pot trece peste textul intitulat „Românizare și de-românizare”, din care reproduc un fragment important:

„ ROMÂNIZARE și DE-ROMÂNIZARE

1. Citez din DEX:

românizare, românizărisubstantiv feminin

• 1. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei.

etimologie:

• vezi româniza

româniza, românizezverb

• 1. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi.

sinonime: români

• 2. A asimila (din cauza unor anumite împrejurări istorice) o anumită populație cu populația de limbă română.

etimologie:

• Român + -iza.

Cuvântul deromânizare nu este în dicționar.

2. Așadar, în limba română există cuvîntul ROMÂNIZARE, dar nu există cuvîntul DEROMÂNIZARE. Ceea ce este un paradox, întrucât în istoria românilor nu prea s-au produs procese de ROMÂNIZARE (vezi definiția „ A asimila (din cauza unor anumite împrejurări istorice) o anumită populație cu populația de limbă română”), în schimb procesele de DEROMÂNIZARE s-au ținut lanț în istoria noastră, iar cel mai amplu și mai dureros proces de DEROMÂNIZARE se petrece chiar în zilele noastre, sub ochii noștri, fără să-l vedem, fără să-l sesizăm, fără să-l conștientizăm! 

3. Propunem, provizoriu, următoarea definiție pentru acest nou cuvînt din limba română: „DEROMÂNIZAREA este procesul prin care sunt anihilate parțial sau total acele atribute ale societății românești care îi conferă acestei societăți caracterul și numele de societate românească”. 

Evident, deocamdată nu poate fi vorba decât de o anihilare parțială a atributelor românești!

4. Avem în minte permanent axioma stabilită de Mihai Eminescu, care trebuie să orienteze orice discuție cu privire la români: 

Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare. (Mihai Eminescu)

5. Subliniem faptul că dacă românii nu au avut niciodată o preocupare, necum o strategie de ROMÂNIZARE a altor etnii, ei au fost mereu vizați ba de MAGHIARIZARE în Ardeal și în Ungaria, ba de RUSIFICARE în Basarabia și în Bucovina de Nord. Aceleași tentative oficiale de deznaționalizare, de DEROMÂNIZARE, îi vizează și azi pe românii trăitori în țările balcanice de la Sud de Dunăre!

6. În România, dintotdeauna, ca și azi, minoritarii etnici s-au bucurat de cel mai permisiv regim, de cele mai bune condiții pentru a-și păstra identitatea etnică. În mod ciudat, de neînțeles, guvernanții din România sunt complet nepăsători față de soarta românilor care trăiesc ca minoritari în alte țări. Nu se gândesc să ceară reciprocitate din partea guvernanților din țările respective. Ar fi atât de normal să ceară imperativ ca românii din aceste țări să se bucure de drepturile pe care le au minoritarii etnici din România!

7. Azi, DEROMÂNIZAREA  este un proces complex și unitar, declanșat în decembrie 1989, care se materializează în primul rând prin exodul românilor. Niciodată în istoria lor românii nu și-au părăsit Țara într-un număr atât de mare. Acest exod nu este întâmplător, ci este rezultatul unul cumul de factori care converg pentru a ne obliga să tragem o singură concluzie: noi, românii, suntem ținta unei strategii anti-românești, extrem de bine orchestrată, dar și extrem de discretă și de perfidă, de eficientă. 

8. După 1990 un sfert din populația României a fost nevoită să-și caute un rost, o slujbă, în străinătate. Români de bună calitate, profesioniști autentici, majoritatea dispuși să se întoarcă în Țară dacă condițiile de trai s-ar normaliza, dacă ar constata din partea guvernanților dispoziția sinceră de a ține seama de interesele Țării, ale oamenilor. S-a produs o veritabilă hemoragie națională, ale cărei dimensiuni nu sunt ușor de sesizat. Faptul că românii plecați din țară duc o viață relativ îndestulată ne împiedică să resimțim dimensiunile acestei tragedii, consecințele ei fatale din perspectivă istorică. Cel mai mult ne îngrijorează perspectiva ca acești români să nu se mai întoarcă în Țară decât ca turiști, urmașii lor să-și piardă identitatea de români, să nu mai conteze pentru ființa națională, a Neamului”…. (Prof. Ion Coja)