Proiect USR. ”Fără penali” să se extindă

USR propune ca ”Fără penali” să se aplice şi în cazul aleşilor locali pentru care instanţa decide renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării.

”România trebuie să meargă înainte cu funcţionari şi primari integri. Aceştia trebuie să îşi pună cu adevărat cariera în susţinerea interesului public, respectiv al comunităţilor pe care le reprezintă, nu să lucreze pentru propria îmbogăţire ilicită. Odată adoptat, noul proiect de lege ne va aduce mai aproape de această normalitate şi va da un semnal ferm societăţii că pentru corupţi nu va mai exista loc în administraţie”, a declarat deputatul USR Ciprian Rigman, iniţiator al proiectului legislativ.

USR arată că, în urma modificărilor aduse Codului administrativ în 2022, cerute insistent de formaţiune şi societatea civilă, primarii, consilierii locali/judeţeni şi funcţionarii publici îşi pierd automat mandatul sau funcţia dacă sunt condamnaţi definitiv la închisoare.

Dar legea nu se aplică atunci când decizia instanţei este de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării acesteia.

”Ca atare, mai avem încă funcţionari şi primari care îşi păstrează poziţiile, deşi au săvârşit, cu intenţie, infracţiuni de corupţie sau infracţiuni de serviciu. Proiectul depus închide aceste portiţe de scăpare care duc în derizoriu principiul «Fără penali în funcţii publice». Odată adoptate modificările propuse, o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în contextul săvârşirii unei infracţiuni de corupţie sau de serviciu, indiferent dacă e vorba de condamnare, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării ei sau suspendarea executării, va duce automat la pierderea mandatului sau a funcţiei”, a adăugat deputatul USR Ciprian Rigman.

Recomanda [votes_up id=876795]
Ioana Radu 8681 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Deci prezumția de nevinovăție nu mai exista?Acești oameni pot fi acuzați pe nedrept de diverși interesați.

  2. Depinde de tipul de penal. Ar putea sa se aplice pe marea coruptie. Dar sunt destule exemple in care penalii nu au mai fost penali. Vezi cazul Piedone. Pe de alta parte dosarul Clatitei useriste ce mai face? USR se face ca nu vede ca un asemenea instrument poate fi folosit abuziv. Iti condamni adversarii politici si ai scapat de ei.

  3. Incepind cu Barna & Co. citi(f)userei nu sunt cu musca pe caciula ? Dominic si Clocotilda au trecut pe la „Nufarul”?Vlad Voiculescu si altii ce sunt ? Voi vorbiti ?Faceti curatenie in curtea voastra cu Coliban in frunte si apoi vorbiti.I-ati intrecut in minciuni si pe pisidei si pe pedenele-pre!

  4. Aceasta lozinca pe care o auzim de ani multi ( fara penali in functii de conducere ) nu se va putea realiza niciodata intr-o tara ca Romania ,unde la butoane exista doar penali si mafioti.

  5. Penalii vorbesc de penali !? Pai chiar etalonul lor Nik Ushor ocupa functia datorita savarsirii unor fapte penale.

  6. Eu inca tot nu m-am lămurit ,de la ce vine inițială S ,că de la „salvați” nici într-un caz ,sabotați mai degrabă

  7. Mda, s-au trezit USR-istii mari legisti! Pai daca vreti voi sa fiti un exemplu, ar trebui mai intai sa intrati in legalitate cu seful partiduletului vostru de neo-marxisti! Presedintele USR (partid chipurile romanesc, aflat la guvernare!?!) nu are cetatenie românã! Ati mai pomenit asa ceva?! Un partid de bizari vânduți care-și iau lumina din afara tãrii! Dar de penalul Barna ce se mai aude? Hai marș!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.