Iașiul, „gazdă bună” de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

În pofida temperaturilor scăzute, autoritățile se așteaptă ca, deși mai redus decât în anii anteriori, numărul pelerinilor să fie mare la Iași, cu prilejul cinstirii Sfintei Parascheva.

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat că vor fi depuse toate eforturile „să fie gazde bune care își primesc musafirii cu brațele deschise” știut fiind faptul că, în perioada 11-15 octombrie, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară și străinătate, atât pentru ortodocși cât și pentru catolici.

Ca urmare a  afluxului mare de pelerini,  au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași urmând să primească ajutor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a declarat că anul acesta pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina și la moaștele Sfântului Grigorie Palama, care vor fi aduse în seara zilei de 11 octombrie din Tesalonic (Grecia).

„Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iași va începe miercuri dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi purtată în cadrul tradiționalei procesiuni, fiind depusă în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcașului de cult, moment estimat a fi la începutul zilei de miercuri, 15 octombrie. În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane”, a declarat preotul Constantin Sturzu.

Cei care nu vor reuși să fie prezenți în preajma zonei amenajate pot urmări slujba liturgică și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locații.

Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă și sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.

Deși e sărbătorită în întreaga Biserică Ortodoxă Română, Cuvioasa Parascheva, cunoscută și ca Sfânta Vineri, este considerată în popor ca fiind ocrotitoarea Moldovei și a oamenilor sărmani.

Recomanda [votes_up id=877973]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.