Președintele PNL a declarat că ar putea să ceară un vot de încredere în partid, având în vedere că în ultima vreme, inclusiv membri PNL și-au exprimat nemulțumirea cu privire la măsurile luate de Guvernul pe care îl conduce. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru G4Media.
„Am făcut-o de două ori până acum. În calitate de președinte al partidului, am cerut două voturi de încredere și în condițiile în care s-ar pune o astfel de problemă, nu văd de ce nu aș putea uza de această procedură internă (…) în condițiile în care voi considera că sunt semnale din interior care pun la îndoială sprijinul”, a spus Bolojan.
Totuși, nu vede necesar să ceară un vot de încredere și în Coaliție, fiindcă „în discuțiile din Coaliție, niciodată nu s-a pus problema unor aspecte legate de premier”. Bolojan a punctat că nu se agață de funcția pe care o are.
De ce îl subminează PSD
Întrebat dacă l-a confruntat pe Sorin Grindeanu pentru a lămuri de ce PSD îl „subminează constant”, Bolojan a răspuns că a discutat cu toți liderii din Coaliție și „e o problemă pur și simplu de responsabilitate și de seriozitate”. În interiorul Coaliției se stabilesc anumite lucruri, apoi public „vezi linii de atac” de la colegii de guvernare, a explicat premierul.
„În momentul în care ești într-o coaliție, în momentul în care ai un plan de guvernare care prevede anumite lucruri explicite, înseamnă că ai știut la ce te angajezi și la care sunt soluțiile pentru România. Normal că pe parcursul punerii în practic acestor soluții pot apărea tot felul de probleme, tot felul de reacții care nu vin în sprijinul acelor soluții (…) este foarte, dacă aș putea spune neprincipial, ca în discuții din interiorul Coaliției, în ședințe, lucrurile să se desfășoare relativ normal, să cazi de acord asupra unor aspecte și după aia să vezi după două-trei zile în comunicarea publică că lucrurile par total diferite, să vezi linii de atac care să încerce să meargă pe o linie a opoziției din interiorul guvernării”, a argumentat Ilie Bolojan.
Premierul a adăugat că tensiunile dintre partide afectează cota de încredere a Coaliției.
„Din punctul meu de vedere, faptul că noi în comunicarea publică, partidele, eu am evitat asta și cred că ați văzut în toată această perioadă, potențăm conflicte, lansăm critici unii împotriva altora, crezând că în felul acesta vom recupera electoral sau vom fugi din zona de responsabilitate, nu ajută coaliția per ansamblu, nu ajută guvernul per ansamblu ca percepție de stabilitate, de cotă de încredere”, a mai zis.
Formarea unui guvern minoritar
Referitor la posibilitatea formării unui guvern minoritar, în caz că PSD s-ar retrage, Bolojan a spus că „este de preferat să asigurăm o stabilitate politică” pentru a proiecta predictibilitate pe plan extern, investitorilor, creditorilor.
„Dacă nu proiectăm această stabilitate, nu facem decât să plătim dobânzi inutile în plus, pentru că investitorii sunt îngrijorați. Deci, eu nu voi susține o formulă de guverne minoritare. Dar, răspunzând săptămâna trecută la o întrebare generală, am fost întrebat despre o posibilă guvernare minoritară. Și am spus și asta nu ține de mine și nu e dorința mea, că da, în anii următori, într-o situație în care lumea politică nu se mai comportă responsabil, indiferent cine va fi premier, la un moment dat se poate ajunge la o guvernare minoritară. Dar, asta nu este de dorit și nu cred că este bine pentru România. Cât timp partidele înțeleg că responsabilitatea față de țara noastră este prima noastră obligație astăzi”, a conchis el.
Anterior, premierul Bolojan a declarat la RFI că nu exclude formarea unui guvern minoritar în perioada următoare, în contextul amenințărilor PSD.
Dati-l pe ac domn pe mana poporului sa-i dea votul de incredere!!! Nu l-am ales, il demitem cu sete!
Corect, trebuie să se despartă apele.
Sa ceara votul romanilor!! Nu l-am inscaunat, dorim sa-l demitem! A incurcat drumul, si-a gresit menirea. Una din conditiile acestei functii este munca in echipa.
Ee, fosta-i nene cat ai fost dar acuma vine vremea decontului. Iar cand se face pace in Ucraina atunci sa te tii!!! Bolo-Bolo!
Vraja marii! Liberalii sunt pe sub pământ și Nole aproape de cer! Succes Nole în finala! Australia e la picioarele tale!