După inculparea fostul director FBI, urmează procurorul general din New York

Sistemul judiciar american a pus sub acuzare o judecătoare aflată în vizorul lui Trump. Este vorba despre procurorul general al statului New York, Letitia James, care a obținut condamnarea lui Trump în 2024, într-un dosar de fraudă, în care Trump a fost condamnat, in 2024, la plata unei amenzi de 355 de milioane de dolari. Judecătoarea în vârstă de 66 de ani a fost pusă sub acuzare joi în Virginia, de un mare juriu, o comisie a cetățenilor învestită cu puteri de investigare, sub suspiciunea de a fi făcut declarații false pentru a obține obține un împrumut bancar cu dobândă redusă. Ea ar fi declarat că reședința sa principală este în Virginia, pentru a obține reducerea, în vreme ce era procuror la New York. În plus, James a obținut și alte credite, începând din anii 1980, prezentându-l pe tatăl ei drept soț, tot pentru a obține dobânzi mai mici. „Nimeni nu este mai presus de lege”, a reacționat procurorul federal din Virginia, Lindsey Halligan, care a inițiat procedura.

Halligan este procurorul federal care a obținut, în septembrie, și inculparea fostului director FBI James Comey, pentru declarații false și obstrucționarea activității Congresului. Comey a fost luat în colimator de Trump, care îl acuză că a numit un procuror special care să investigheze contactele dintre Rusia și echipa sa de campanie, în 2016. Investigațiile s-au întins pe aproape întreaga durată a primului mandat Trump și au paralizat parțial administrația.

Presa democrată tună și fulgera. Președintele SUA „a găsit în sfârșit un complice dispus să-l urmărească penal pe procurorul general din New York”, notează revista progresistă The New Republic, considerând că astfel „s-a apropiat de obiectivul său de a se răzbuna pe Letitia James”. Oricum, în august 2025, Curtea de apel din New York a anulat condamnarea lui Trump la plata a peste 300 de milioane de dolari în cazul fraudei cercetate de Letitia James. Trump rămâne însă suspect de fraudă. La sfârșitul lunii septembrie, procurorul federal din Virginia, Erik Siebert, a demisionat după ce a refuzat să îi  urmărească penal pe Comey și James. Trump a numit-o apoi pe Lindsey Halligan în locul său.

Recomanda [votes_up id=879223]

2 Comentarii

  1. ca si la case mari unii au lipsuri
    pe wiki…doamna n-a fost niciodata casatorita, dar ce nu face omul pt un credit cu dobanda mica…?

  2. Bravo ! Încet și sigur . Succes celor implicați în această acțiune de vidanjare a societății americane și cu influență asupra ingineriilor sociale mondiale . Sorossss , ești pregătit ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.