Trump, consolat de Putin, dar și de laureata Nobelului pentru Pace

Vladimir Putin spune că Premiul Nobel pentru Pace şi-a pierdut credibilitatea. Putin a lăudat eforturile Donald Trump de a menţine  pacea în întreaga lume, în condițiile în care președintele american nu a ascuns dorinţa sa de a câştiga premiul.

În pofida faptului că Trump nu a candidat deschis pentru această distincţie, un număr tot mai mare de lideri mondiali au declarat  că ar trebui să câştige premiul.

„Au existat cazuri în care comitetul a acordat Premiul Nobel pentru Pace unor persoane care nu au făcut nimic pentru pace. … În opinia mea, aceste decizii au adus prejudicii enorme prestigiului acestui premiu”, a declarat Putin reporterilor în timpul unei vizite în Tadjikistan. „(Trump) face cu adevărat multe pentru a rezolva crize complexe care se prelungesc de ani, chiar decenii”, a mai spus Putin.

Trump  i-a mulţumit public lui Putin pe platforma sa de socializare Truth Social. „Mulţumesc preşedintelui Putin!”, a scris el.

Laureata Premiului Nobel pentru Pace  l-a sunat pe Trump

”M-a sunat și mi-a spus <îl accept în onoarea ta, pentru că tu îl meritai cu adevărat>, le-a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval, fără a menționa numele liderei opoziției venezuelene.

”A făcut un lucru foarte frumos. Nu i-am spus <atunci dă-mi-l mie>, dar cred că ar fi făcut-o”, a  mai spus Trump.

Într-o declarație inițială, Machado a spus  că dedică premiul ”poporului suferind din Venezuela” și lui Trump ”pentru sprijinul său decisiv” la adresa cauzei lor.

Comitetul Nobel norvegian a acordat Premiul Nobel pentru Pace 2025 liderului opoziţiei venezuelene Maria Corina Machado.

 

Recomanda [votes_up id=879382]

15 Comentarii

  1. Calin Georgescu va castiga Nobelul ptr teatru. A interpretat impecabil rolurile lui Ion Antonescu si Horia Sima. In prezent interpreteaza rolul de presedinte ales……[R u m b u r a k][R…]

  2. Incurajarea luptei pentru aducerea Venezuelei spre capitalism nu inseamna pace ci ceea ce este : „lupta” =conflict,
    orice forma fe conflict nu este pace!
    Premiul nobel pantru pace (nu „Nobel”) e o afacere idom eurovizion de acum (nu „Eurovizion” de atunci) nu esti lgbd ,nu ai operatori care sa sune non stop ptr tine de la aceleasi numere -nu castigi!
    In societate cam orice nu se mai castiga pe merit (USA , EU) iar afaceristul-presedinte care CHIAR A ADUS PACEA DOVEDIT ,in timp ce toti politicienii sunt niste vomituci=mai ales presedinti , A FOST IGNORAT !
    Lumea ar trebui curatita de gunoi

  3. Mare adevăr în cuvintele doamnei Blandiana. Avem nevoie de eforturi din partea statului român pentru ca marea masă a cetățenilor, copiii și tinerii în special, să aibă acces la cultură. Statul român nu este dator să ne livreze câștigători de Nobel sau campioni mondiali la înot, ci să pună la dispoziția fiecărui român infrastructura și specialiștii necesari accesului la cultură sau practicării unui sport: biblioteci, librării, muzee, centre culturale, bazine de înot, terenuri de sport, dar și bibliotecari, manageri culturali, antrenori etc. Drumul este lung, însă primul pas îl constituie conștientizarea la toate nivelurile a importanței culturii și a sportului de masă.Altfel ,crestem numarul simionistilor, ori georgistilor, plouati in gat.

  4. Ma mir ca nu a fost Calin Georgescu nominalizat ,la pace sau la literatura.,,Noi suntem vlahii din Walhalla”-frizeaza geniul apocaliptic.Recompensarea cu un premiu prestigios precum Nobel poate avea acest efect secundar ar demobilizării autorului. Odată laureat ce-ar mai putea să scrie remarcabil? Autorul nu trebuie să fie cu necesitate unul prolific, ci să aibă o operă remarcabilă prin originalitate și impact în conștiința cititorilor. Privitor la poeți, care ar fi candidați mai dificili ce-i drept, Platon nu cerea să fie alungați din cetate atât pentru lipsa lor de realism cât pentru recursul la resorturile cele mai intime ale sensibilității umane prezumat a vulnerabiliza individul în relație cu viața cetății, un fel de risc al inadecvării prin consum de lirism.Aici exceleaza Simion impreuna cu Ilinca.
    Recompensa de 1,2m$ nu e chiar o sumă greu de gestionat. O persoană educată financiar, care economisește zilnic echivalentul bănesc al unui pachet de țigări, poate dobândi această sumă până la vârsta de 75 de ani. Este doar o chestiune de disciplină. Desigur că pentru Cioran un asemenea premiu ar fi putut reprezenta chiar o problemă de administrare dar aproape sigur el l-ar fi refuzat cu o motivație aforistică.

  5. Ia ghiciți câtă “pace” o să aducă Mechado invitându-l pe Trump să invadeze Venezuela.

    Exact atât.
    E ca și cum i-ai da lui Bibi premiul Nobel pentru pace.
    Njoy the Show

  6. „Eighteen people are missing after a blast at a military explosives manufacturing facility in Tennessee on Friday”.
    Astia se explodeaza fara sa-i bombardeze cineva in halul asta au ajuns cei care se mai cred stapanii lumii.
    Cumparati buey explozivi din China

  7. Ilegalista COM internista Machado a adresat mesaje de multumire pentru solidaritate de extrema dreapta Bolsh Shev Vica nu numai lu Tatucul in miniatura Trump, ci si tuturor partidelor fasc cist/naz ziste europene!!!

  8. Daca Putin ar fi fost muscal de inteles si ar fi facut pace in Ucraina, Trump ar fi avut la sigur Premiul Nobel ptr pace.
    Sper ca Putin sa-l consoleze cu Ordinul Lenin ptr servicii aduse Rusiei…..[R u m b u r a k]

  9. ce il merita acest Trump, pentru ca se comporta ca un baietas de 10 ani in magazinul de jucarii?
    Concret, ce merite are?

  10. Tot ce emite Fake Democracy e FAKE…Fiind un „antiamerloc” notoriu…Tatucii consoleaza, ca si Fatucile…Machado e fiica unui mare industrias venezuelean care de peste 20 de ani lupta pentru Cauza…Pentru Cauza oligarhilor sub acoperirea luptei pentru democratie
    si pentru amarastenii pe care i-a creat si taticu ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.