Orban susține că șeful său este non-conflictual, amintind faptul că a fost obligat de împrejurări să negocieze la formarea actualei coaliții inclusiv cu PSD.
„A fost o temă (cea a relaţiei speciale PSD-Nicuşor Dan – n.r.) pe care au încercat s-o impună pe agenda publică chiar liderii PSD. Istoria politică a domnului preşedinte este, mai curând, de confruntare cu PSD. Dar cu toate acestea a trecut peste istoria aceasta şi încearcă să aibă o relaţie cât mai principială cu toate formaţiunile politice din coaliţie, inclusiv PSD” a declarat Ludovic Orban, la B1TV.
Orban despre numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier
În ceea ce privește numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, Orban apreciază că: „Preşedintele Nicuşor Dan, cred că a demonstrat, chiar ieri, că face ceea ce este corect. În ciuda unei opoziţiei scandaloase exprimată de liderul PSD împotriva desemnării Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier, preşedintele a numit-o pentru că aşa era corect”.
Numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier a generat un val de reacții în spațiul public, mai ales din partea PSD. Despre aceste controverse, Ludovic Orban susține că premierul Ilie Bolojan a respectat acordul coaliției de guvernământ.
„În coaliţie s-a hotărât să fie numit un viceprim-ministru tehnocrat, propus de premierul Bolojan şi care să se ocupe de anumite teme într-o gândire strategică, de la debirocratizare până la managementul companiilor, la relaţia cu mediul privat. Ilie Bolojan nu a făcut decât să propună o persoană conform deciziei coaliţiei” a mai spus Ludovic Orban, pentru aceeași sursă.