Facturile la gaze vor fi considerabil mai mari în ianuarie. Cu cât cresc

În apartamentele izolate, majorarea poate să însemne 100–200 lei în plus. În locuințele neizolate sau în case, poate însemna 200–400 lei în plus în luna ianuarie 2026.

De (R.C.)
Facturile la gaze vor fi considerabil mai mari în ianuarie. Cu cât cresc

În apartamentele izolate, majorarea poate să însemne 100–200 lei în plus. În locuințele neizolate sau în case, poate însemna 200–400 lei în plus în luna ianuarie 2026.

Facturile la gaze ale consumatorilor casnici ar putea fi cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026, comparativ cu ianuarie 2025, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă. Spre exemplu, pentru un apartament cu 3 camere, față de ianuarie 2025, când plăteam 350 de lei, anul acesta plătim 455 lei.

România a intrat din nou în aceeași muncă a iernii în care frigul nu mai este doar o senzație, ci devine un cost. Un cost care se vede clar în apartamente, în case și, mai ales, în facturi. Iar vestea este că în ianuarie 2026 facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari decât în ​​ianuarie 2025.

Cantitățile de gaze consumate în România, de consumatorii racordați în sistemele de distribuție (numeric cel mai mare fiind consumatorii casnici), au fost cu 18% mai mari în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025, transmite Asociația Energia Inteligentă (AEI).

Calculele sunt făcute pe baza evoluției consumului, a producției interne și a importurilor de gaze din luna ianuarie 2026, într-un context de temperaturi mai scăzute și cerere ridicată.

Cât ar putea ajunge facturile

În apartamentele izolate, majorarea poate să însemne 100–200 lei în plus. În locuințele neizolate sau în case, poate însemna 200–400 lei în plus în luna ianuarie 2026. Iar asta într-un context în care salariile rămân aceleași, chiar dacă cresc mult costurile de întreținere.

Pentru o locuință izolată, costurile medii estimate pentru ianuarie 2026 sunt (orientativ):

Apartament
2 camere: 300 lei / ianuarie 2025 400 lei / ianuarie 2026 (+100 lei)
3 camere: 350 lei / ianuarie 2025 455 lei / ianuarie 2026 (+105 lei)
4 camere: 450 lei / ianuarie 2025 585 lei / ianuarie 2026 (+135 lei)
Casă (100–150 mp)
600 lei / ianuarie 2025 780 lei / ianuarie 2026 (+180 lei)

Și asta e doar media. Dacă stai într-un apartament „problemă” sau într-o casă mai veche, creșterea se simte ca o palmă, mai scriu specialiștii.

România nu are „problemă cu gerul”. România are o problemă cu faptul că mii de blocuri pierd căldura ca o sită, specifică AEI.

 

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Ma roade curiozitatea cât mai rezista romanul? Orice si oricine are un punct de ruptura.

  2. Indiferent cat vor creste facturile, sau cat de grea va fi existenta romnilor ,toti vor vor ramane nepasatori si inafara doar de a sparge seminte in fata televizorului ,mai mult nu pot sa faca ! Sa traiti bine !

  3. Precum românii se „BUCURA”! de guvernarea USR (9%), așa și etnicii hungurii se „BUCURA”! de guvernarea UDMR (6%)!!.

  4. ….cu Dictatorul ucrainean Zelenski, să-i LIVREZE GRATIS din aceasta luna, GAZE și ELECTRICITATE !.9

  5. Trebuie sa fie chemat inteligentul energetic sa va spuna ca media temperaturilor a fost mult mai mica in lunile Dec.-Ian. ? Luati date de la Meteorologie si aplicati o regula de 3 simpla. Veti fi mult mai aproape de adevar decat inchipuirile inteligentului energetic care arunca procente „rotunde”, la el viata, energia, este rotunda ! .rostia neom.arxist-fas.cista n-are limite.

  6. Haida de!
    K doar nu s-o fi gasit vreun EDITAT care sa creada ca facturile pe luna urmatoare vor fi mai mici!!!

  7. Mare lucru să fii dăstept și băiat racordat la paraua cetățeanului via garsonieră
    Unde mai pui și putorile alimentate din parandărăt pe redevențe micromilimetrice ce populează state de plată coprorate. Cu așa votaci, așa lideri și cu așa lideri, așa prețuri.Târșa se platește. La fel ,prostia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.